~2 min lectură 0 comentarii

Ajutoare pentru sinistraţii din satul Holt, judeţul Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Organizaţia PNL Câmpia Turzii trimite în această seară un transport de ajutoare pentru sinistraţii din Moldova. Cele 40 de tone de articole de îmbrăcăminte, alimente (ulei, zahăr, făină, conserve), apă minerală, sucuri, detergenţi, pături şi plapume, vor ajunge în judeţul Bacău în satul Holt, comuna Letea Veche.

Această localitate a fost aleasă deoarece autorităţile statului au acordat atenţie maximă doar unora dintre comunele afectate, iar la Holt au distribuit ajutoare până acum doar organizaţiile umanitare.

Acţiunea liberalilor de la Câmpia Turzii a fost sprijinită de conducerea judeţeană a PNL, în speţă de domnul deputat Horea Uioreanu. „Am luat legătura cu domnul Romeo Stavarache, vicepreşedinte al PNL şi primarul municipiului Bacău, dar şi cu domnul deputat Ionel Paler, în al cărui colegiu se află comuna Letea Veche, pentru a aştepta acest transport şi a ajuta la descărcarea şi distribuirea ajutoarelor”, a precizat domnul deputat Horea Uioreanu.

Acesta este al doilea transport cu ajutoare trimis de liberalii clujeni spre sinistraţii din Moldova, primul fiind organizat de Clubul Întreprinzătorilor Liberali în colaborare cu Organizaţia Femeilor Liberale Cluj. De asemenea, în aceste zile, la sediul PNL Cluj-Napoca, este în desfăşurare o nouă acţiune de strângere de ajutoare. AMOS NEWS

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.