• Toader Vlad, primarul comunei Racova, este acuzat de consilierii locali că își face capital de imagine din orice ajutor umanitar primit din partea unor fundații, printre care și Betania • în plus, aleșii locali spun că tocmai acum, înainte cu doar cîteva luni de alegeri, primarul vrea să sprijine cu bani din bugetul local mai multe familii nevoiașe care au nevoie de alimentare cu energie electrică
Războiul care se duce de ceva vreme între primarul Toader
Vlad și consilierii comunei Racova este alimentat de alte noi acuzații aduse de aleșii locali. Dacă pînă în urmă cu ceva timp se spunea despre primarul Racovei că face legea în comună, că a făcut vraiște prin terenurile agricole după întocmirea titlurilor de proprietate, că vorbește urît cu oamenii și nu se gîndește la binele comunei, consilierii locali spun acum că mai marele urbei nu scapă nici un prilej pentru a-și face campanie electorală, prin mijloace nu tocmai cinstite. La sfîrșitul acestui an, toți oamenii din comună au primit acasă plicuri cu felicitări din partea primarului. Lîngă felicitare, în plic, erau și două foi de hîrtie pline cu realizările primarului și obiectivele sale pentru viitor. „N-ar fi fost nimic dacă realizările trecute acolo ar fi fost adevărate. Erau o grămadă de exagerări. În plus, nimeni nu știe din ce bani au fost trimise toate acele felicitări și cine s-a îngrijit de tipărirea foilor cu realizările”, se întreabă consilierul Ștefan Mănăilă. La rîndul său, primarul Vlad spune că, prin includerea realizărilor sale din ultima vreme în felicitările pe care le-a trimis la cetățeni, nu a făcut decît să respecte prevederile legale care îi cer periodic să își facă public raportul de activitate. Fără să scape așa de ușor de judecata consilierilor, Toader Vlad mai este acuzat și de faptul că își face capital de imagine din orice ajutor care este adus în comună de către fundațiile umanitare și că, tocmai acum, înainte cu doar cîteva luni de alegeri, primarul vrea să sprijine cu bani din bugetul local mai multe familii nevoiașe care au nevoie de alimentare cu energie electrică. „Bun! Îi lăsăm pe oameni fără curent electric pînă după alegeri. Să vedem ce părere vor avea atunci cetățenii”, le răspunde imediat primarul Vlad. Cît privește sosirea ajutoarelor umanitare în comună, consilierii locali spun că mulți dintre localnici cred că primarul a fost cel care le-a adus pachetele cu îmbrăcăminte sau produse alimentare.
Asociația „Betania”, din binefăcător, acuzat
Asociația „Betania”, organizație care a derulat pînă acum mai multe programe în localitățile din comună, este cel mai des acuzată de către localinici și consilieri că nu face decît să îi aducă mai mult capital electoral primarului. „Acum cîteva luni, au sosit cîteva camioane de ajutoare care au fost împărțite localinicilor. Pe foaia de parcurs a mașinilor era trecută, ce-i drept, ca destinatar Primăria Racova, însă în dreptul adresei era trecut domiciliul primarului. Ajutoarele au ajuns la primar acasă, care le-a împărțit mai apoi prin sat cum a vrut”, povestește consilierul Ștefan Mănăilă. „Este vorba de o neînțelegere”, spune Toader Vlad. Primarul comunei Racova a mai adăugat că în privința incidentului cu camioanele a dat o grămadă de explicații, inclusiv la poliție, așa că, din punctul lui de vedere, lucrurile sînt lămurite. „Cît privește Asociația «Betania», am într-adevăr niște relații mai strînse cu reprezentanții acestei organizații, dat fiind faptul că înainte de a fi primar am lucrat aici o bună bucată de vreme”, se justifică primarul Toader Vlad.
O afirmație care, din punct de vedere al lui Andrei Muit, președintele Asociației „Betania”, este exagerată. „Este adevărat că Vlad a fost, între 1995 și 1997, angajat la noi pe post de șofer și administrator, dar a fost concediat din cauza, să zicem așa, restructurării postului. De atunci, cu primarul din Racova nu aveam legături mai strînse decît cu alți primari din mediul rural”, ne-a declarat președintele Andrei Muit. Pe de altă parte, acesta a precizat că „Betania” a derulat o serie de proiecte în comună, dar, întotdeauna a lucrat direct cu beneficiarii ajutoarelor, nicidecum prin intermediul Primăriei. „În timp ce Taoder Vlad era angajatul nostru, acesta a intrat în contact cu niște organizații olandeze, cu care noi nu am dorit să colaborăm, pentru că nu am fost de acord cu interesele lor. Devenit primar, Vlad a păstrat, însă, legăturile respective și astfel a putut aduce în comună diferite ajutoare”, a încheiat Andrei Muit. (Elena SOLOMON, Eduard CUCU)
Lasă un răspuns