Tinerii nevoiți să părăsească instituțiile de ocrotire socială din Bacău vor avea, în sfîrșit, o ușă la care să bată pentru găzduire. Imediat ce vor deveni majori și vor reuși să își găsească o slujbă, acești tineri vor avea posibilitatea să închirieze o cameră într-una dintre locuințele din lemn ce vor fi ridicate pe strada Depoului, din municipiul Bacău. Terenul pe care vor fi construite aceste locuințe are o suprafață de 2.870 de metri pătrați și a fost ieri încredințat către ANL de consilierii băcăuani. ANL a dobîndit în acest fel dreptul de folosință gratuită a acestui teren pe toată perioada desfășurării lucrărilor. Viceprimarul Dragoș Benea a precizat că se speră ca cel puțin o parte dintre aceste locuințe să fie finalizate pînă la sfîșitul acestui an. (Elena SOLOMON)
Ajutor pentru tinerii care părăsesc orfelinatele după 18 ani
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.