Societatea Carom Onești a fost ieri scena unui exerecițiu de alarmare chimică, care a plecat de la un presupus accident la o instalație de amoniac, pe linia de refulare a unui compresor. Scenariul a presupus că acolo s-a spart o garnitură aflată pe traseul care ducea la ventilul mecanic al consumatorilor. Pentru că echipele tehnologice nu au reușit să localizeze și să limiteze avaria, în aer au fost degajate importante cantități de amoniac. „Pentru organizarea acestui exercițiu s-au implicat conducerea societății, dar și formațiunile responsabile cu limitarea și lichidarea urmărilor – ne-a declarat maiorul Petrea Elisei, reprezentantul Inspectoratului de Protecție Civilă Bacău. Programăm anual astfel de acțiuni la societățile cu risc chimic, atît la Onești, cît și la Bacău. Un exemplu în acest sens este Sofert, care deține o cantitate foarte mare de amoniac, adică în jur de 15.000 tone”.
În urma acestei alarme au fost mobilizate grupe de decontaminare, de cercetare chimică, sanitare, de deblocare-salvare, de cruce roșie, precum și pompierii civili ai societății. „Am urmărit și efectuarea unei legături permanente între societățile comerciale, administrația publică locală, Inspectoratul Județean de Protecție Civilă și celelalte instituții abilitate pentru rezolvarea unor asemenea situații”, a adăugat maiorul Elisei. El a explicat că mai sînt programate încă două acțiuni similare, una la Sofert, iar cealaltă la barajul de la Valea Uzului. (Daniel GORUN)
Lasă un răspuns