Ceea ce ar fi putut fi o știre de senzație s-a dovedit a fi o adevarată cacealma. Prin Onești se zvonea că la Colegiul „Petru Poni” hepatita ar face ravagii și că salvările au cărat mulți elevi contaminați de acest virus. De fapt, lucrurile nu stau nici pe departe așa. „Este adevărat că în instituția noastră școlară au existat de la începutul anului cinci cazuri de hepatită. Cu astfel de cazuri, noi ne confruntăm la începutul fiecărui an școlar. Aș putea spune că este un lucru nesemnificativ raportat la cei 1.600 de elevi care învață la noi. Ultimul caz înregistrat a fost acum doua săptămîni. Toți elevii contaminați sînt navetiști și în primul an de studii. Provin din localitățile limitrofe și, desigur, au contactat virusul fie pe tren, fie pe autobuz”, ne-a declarat Cornelia Brînză, director coordonator al Colegiului „Petru Poni”.
După depistarea ultimului caz de hepatită, conducerea instituției, împreuna cu Direcția de Sănătate Publică (DSP), au luat toate măsurile de preîntîmpinare a unei epidemii constînd în igienizarea sălilor de clasă, a căminului, a cantinei, a sălii de sport și a atelierului, după care s-a procedat la efectuarea unui control medical riguros al elevilor. „Cei cinci elevi au fost internați pe parcursul îmbolnăvirii lor, la secția contagioase a Spitalului Municipal Onești, după care își vor putea continua studiile. Ar fi existat într-adevăr un pericol dacă ar fi apărut asemenea cazuri în cămin. Aici s-ar fi putut declanșa o adevarată epidemie, dar pînă acum nu am înregistrat nici un caz. În cămin sînt cazați 11 copii de la Centrul de Plasament din Comănești care au avut hepatită. Lor li s-a stabilit un regim dietetic special la cantina instituției și beneficiază de toate îngrijirile necesare”, ne-a mai declarat Cornelia Brînză. (M.B., D.G.)
Lasă un răspuns