Aleea cu plopi

…Doliu in lumea muzicii simfonice romanesti si universale. Sintem in 4 mai 1955 si, de la Paris, ne parvine o veste tulburatoare: a incetat din viata George Enescu, virtuozul nostru compozitor, pianist si violonist, dirijor, pedagog si creator de scoala noua. Imaginea lui este inca vie si domina Tescaniul cu foisorul in care a creat cea mai mare parte din opera sa ce strabate secolul ca un mesager al armoniei si spiritului national. Rasfoiesc colectia singurului cotidian bacauan si am placuta surpriza de a constata ca acest oficios comunist, care este „Steagul rosu”, stie, atunci cind evenimentele se impun prin notorietatea lor, sa depaseasca barierele hei-rup-iste si sa ne ofere compensatii spirituale ce tin de valorile si sentimentele autentice. Si citesc, in editia din 25 mai 1955 a publicatiei, o pagina speciala de consemnari evocatoare consacrata marelui disparut: Amintiri despre George Enescu. Autorii – profesorii Dumitru Dobronauteanu si Aurel Iancovici -, reconstituie o personalitate, un crez, un destin intr-un parcurs pamintean ce a durat doar 74 de ani. Cu un prim recital sustinut la virsta de numai 12 ani in sala Ateneului bucurestean, la 8 mai 1894. Pentru ca la 17 ani sa compuna una din primele sale capodopere – Poema romana, prezentata in premiera mondiala la 6 februarie 1898 la Paris. O stralucita cariera muzicala ii este deschisa prin concertele sustinute pe marile scene lirice europene si din Statele Unite. In primul sfert al secolului trecut compune opera sa de capetenie – Oedip, dar putini dintre bacauani stiu ca primele scene ale acesteia au fost puse pe note pe o masa cioplita dintr-o piatra de moara ferecata cu un briu de otel si care de multi ani se afla in curtea casei sotilor Georgeta si Mircea Cancicov de pe strada Vasile Alecsandri, actualmente sediu al liberalilor bacauani. Din pacate, nimeni dintre contemporanii ce se pretind a-i cultiva memoria si pune in valoare creatia nu s-a invrednicit sa puna aici o placa comemorativ-omagiala. Masa poate fi vazuta, din strada, de oricare dintre trecatori. In ce priveste conacul de la Tescani si aleea cu plopi ce ne conduce spre el, acesta a avut un destin sinuos si nedrept, am zice profanator: confiscat de comunisti, a servit rind pe rind ca sediu al statiunii de masini si tractoare, ca local de scoala, birouri ale cooperativei agricole de productie, depozit de materiale. Abia dupa deceniul al saptelea al veacului trecut a fost redat muzicii prin reamenajarea sa ca muzeu si casa memoriala, dobindindu-si intre timp statutul de asezamint de cultura Rosetti-Tescanu – George Enescu, conform testamentului lasat de sotia sa. In parcul conacului, printre brazii falnici, este pregatit de mai bine de trei decenii cavoul ce asteapta repatrierea osemintelor marelui compozitor. Dar drumul de la Paris la Tescani se dovedeste a fi la fel de lung si de anevoios ca cel de la Pamint la Luna.