~1 min lectură 0 comentarii

Alegerile legislative din Polonia vor avea loc la 9 octombrie

Redacția Ziarul de Bacău

Alegerile legislative prevăzute a avea loc în Polonia în toamna acestui an vor fi organizate la 9 octombrie, a anunţat joi preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, confirmând oficial această dată ce a fost deja vehiculată la 4 iulie, transmite AFP.

‘Am decis să organizez alegeri legislative la 9 octombrie’, a declarat preşedintele pentru presă. Această decizie deschide campania electorală ce va fi centrată pe criza economică şi pe urmările accidentului aviatic al preşedintelui Lech Kaczynski, produs la 10 aprilie 2010, la Smolensk în Rusia, potrivit analiştilor.

Cu două luni înainte de alegeri, Platforma Civică /PO/ a premierului liberal proeuropean Donald Tusk este creditată cu 39 la sută din intenţiile de vot, faţă de 29% pentru partidul conservator Dreptate şi Justiţie /PiS/ al lui Jaroslaw Kaczynski, potrivit unui sondaj telefonic efectuat de institutul SMG/KRC realizat la 3 august pe un eşantion reprezentativ de 1.005 persoane.

Pe de altă parte, Partidul Social-Democrat SLD este creditat cu 12 la sută din intenţiile de vot, în contextul în care micul partid ţărănesc PSL, actualmente aliat al liberalilor la putere, nu se mai bucură de decât de un sprijin de 4%, adică inferior pragului de eligibilitate de 5 la sută.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.