~3 min lectură 0 comentarii

Alertă alimentară! Lidl retrage de pe piață două produse pe bază de cânepă, din cauza conținutului de THC. Asociația Pro Consumatori a sesizat DIICOT

Redacția Ziarul de Bacău

Asociația Pro Consumatori a sesizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) cu privire la demararea unei anchete care să elucideze modul în care două produse alimentare cu un conținut ridicat de tetrahidrocanabinol (THC) notificate de LIDL România pe site-ul ANSVSA au fost comercializate în rețeaua de magazine Lidl.

Redăm mai jos conținutul sesizării trimise de către Asociația Pro Consumatori la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism(DIICOT), și semnată de către Costel Stanciu, președintele APC:

”Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică, cu peste 31 de ani de activitate neîntreruptă în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, prin prezenta vă aduce la cunoștință următoarele: În data de 25 august 2021, pe site-ul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au apărut două notificări de retragere, respectiv rechemare a produselor „Mogota Ceai de cânepă” 20 buc și „Vita D’or Ulei bio de cânepă presat la rece 250 ml“, pentru motivul depistării în compoziția acestora a unui conținut ridicat de tetrahidrocanabinol.

Cele două notificări au fost realizate de Societatea Comercială LidlRomânia SA. Având în vedere faptul că tetrahidrocanabinolul este o substanță psihotropă și indiferent de concentrație se încadrează noțiunii de drog de risc și intră sub incidența dispozițiilor penale, Asociația Pro Consumatori solicită DIICOT-ului declanșarea unei anchete la nivelul magazinelor din rețeaua Lidl în vederea identificării modului în care cele două produse alimentare cu conținut ridicat de tetrahidrocanabinol au ajuns să fie comercializate pe teritoriul României.

Este cunoscut faptul că atât în legislația românească, cât și în cea a Uniunii Europene nu există dispoziții legale cu privire la introducerea pe piață a produselor alimentare care sa aibă în compoziție substanța tetrahidrocanabinol. Totodată, în conformitate cu articolul 7 din Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sigure și, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate și/sau certificate”, se arată în sesizarea trimisă de către președintele APC.

Ce spune DIICOT despre produsele care conțin THC(Tetrahidrocannabinol)

Cu ocazia unor percheziții desfășurate la începutul acestui an de către DIICOT în Brașov, Timiș, Sibiu și Cluj, oamenii legii au făcut o serie de precizări privind produsele care conțin THC. Redăm mai jos comunicatul autorității:

”Precizăm faptul că Δ9 – Tetrahidrocannabinol (Δ9 – THC) este o substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis, iar Cannabis-ul face parte din Tabelul-Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, fiind un drog de risc.

În fapt, în cursul anului 2020, pe teritoriul României au început să funcționeze magazine care promovează produse obţinute din cânepă, conţinând canabidiol (CBD) ale cărui efecte pentru sănătate s-ar considera a fi benefice. Prezentarea acestor magazine, care în scurt timp au ajuns să se dezvolte şi în spaţiul on line, foloseşte drept siglă planta de Cannabis.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.