CITAT:
Aleșii oneștenilor, primarul Emil Lemnaru și consilierii locali, au precizat că energia electrică a fost întreruptă deseori, în multe zone ale orașului, chiar și cîte o zi întreagă, iar iluminatul stradal nu funcționează de cîteva săptămîni în unele cartiere.
are foto cod lumi FOTO: www.onesti.com.ro – Desele întreruperi ale energiei electrice i-au deranjat pe oneșteni
Oneștenii vor lumină de sărbători
Datorită deselor întreruperi ale energiei electrice la Onești, Consiliul Local i-a chemat pe reprezentanții E.ON să dea explicații în legătură cu nedorita situație. La ședința de ieri a legislativului local au fost prezenți doi reprezentanți ai E.ON Onești, în frunte cu șeful Centrului de Relații cu Clientela, Gheorghe Costea. Aleșii oneștenilor, primarul Emil Lemnaru și consilierii locali, au precizat că energia electrică a fost întreruptă deseori, în multe zone ale orașului, chiar și cîte o zi întreagă, iar iluminatul stradal nu funcționează de cîteva săptămîni în unele cartiere.
Gheorghe Costea a motivat prin faptul că au existat mai multe defecte, unele chiar simultane, din cauza rețelelor foarte vechi, care au peste 25 – 30 de ani, chiar și mai mult. „Sigur o să mai fie astfel de situații neplăcute”, a spus Costea, care a adăugat că vor fi luate măsuri pentru ca viteza de remediere a avariilor să fie cît mai mare. Consilierul Ștefan Martin a fost de părere că ar trebui făcută o adresă către E.ON, din partea legislativului local, iar primarul Emil Lemnaru a ținut să transmită, din partea locuitorilor orașului și a aleșilor locali, nemulțumirea față de întreruperile dese ale curentului electric, mai ales în această perioadă, a sărbătorilor de iarnă. „âi rugăm pe cei de la E.ON să prindă, în programul de investiții pe anul viitor, și înlocuirea rețelelor vechi din Onești”, a spus primarul Emil Lemnaru.
Consilierul PNL Mihai Șova a cerut și el șefilor de la E.ON să îi respecte pe oneșteni și să le furnizeze energia electrică fără întreruperi și la parametri normali, stabiliți inclusiv prin contractul încheiat între părți. (George MARTIN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.