Într-o ţară cu drumuri civilizate, distanţa Vama Veche – Nădlac ar fi parcursă în doar 7 ore. Şoselele din România nu permit însă această performanţă, iar corespondentul Ştirilor Pro Tv, Alex Dima, deschide cel de-al şaptelea sezon al emisiunii „România, te iubesc!” cu campania AutostraDA România, în care prezintă cum este posibil ca în 21 de ani să fie construiţi doar 210 km de autostradă.
Deşi pentru construirea de autostrăzi România are la dispoziţie fonduri europene de 2,2 miliarde de euro, din aceşti bani au fost cheltuiţi puţin peste 2%. „Este strigător la cer”, a declarat Alex Dima. „Şi asta din cauza unor indivizi care au condus şi încă mai conduc drumurile din România. Incompetenţă, hoţie, corupţie, nepăsare, prostie. Ungurii au cu o mie de km mai mult decât noi. Am construit sub viteza melcului: un melc ar fi parcurs în 22 de ani 578 de km. La noi s-au construit puţin peste 200”, a mai continuat corespondentul Ştirilor Pro Tv.
Lipsa infrastructurii atrage după sine nu doar perioade infernale petrecute în trafic, ci şi neinteresul investitorilor şi al turiştilor pentru ţara noastră. Mai mult decât atât, România se situează pe primele locuri în Europa la capitolul morţi pe şosele. „Cei din Ministerul Transporturilor dau vina pe şoferi. Şi, în parte, e adevărat, dar şi drumurile contribuie din plin la dezastrele pe care le vedem în fiecare zi. Dacă traversezi România, este imposibil să nu întâlneşti cel puţin un accident”, a mai mărturisit corespondentul Ştirilor Pro Tv.
Lipsa de viziune, birocraţia, corupţia, licitaţiile dubioase, scurgerile uriaşe de fonduri, schimbarea functionarilor pe criterii politice, parteneriatul public-privat prost aplicat şi legislaţia proastă sunt principalii factori care au făcut ca România să stea atât de prost la capitolul autostrăzi. Şi de data aceasta Bulgaria a devansat România, având 437 km de autostradă, iar cu Ungaria – 1343,8 km, Austria – 2175 de km, Croaţia – 1224 de km, Grecia – 2005 km aproape că nu se poate face comparaţie.
Care este situaţia actuală, cu ce istorie se „mândresc” autostrăzile din România, de ce avem atât de puţine, ce nereguli se întâlnesc pe anumite tronsoane, cine sunt vinovaţii şi ce lecţie dau celelalte ţări europene în acest domeniu, într-un demers jurnalistic de Alex Dima, prezentat în primele ediţii ale celui de-al şaptelea sezon al emisiunii România, te iubesc!.
alecu danut a zis
cum este posibil sa nu fie trasi la raspundere cei care raspund de terminarea si dezvoltarea autostrazilor???
ei chiar nu raspund in fata nimanui???
cat timp ne m-ai arunca praf in ochii???
ar trebui anchetati penal toti,fara sa se tina cont de cine este…..pacat de tara asta…..sper sa plec si sa scat cat m-ai repede de aici…ramas bun