Alina Boeriu, directorul Direcției Regionale de Poștă Bacău, nu știe precis unde își va petrece Crăciunul și Revelionul, cu toate că Sărbătorile se apropie cu pași repezi. De obicei, în ultimele zile din an, Alina Boeriu se află în Mureș, alături de părinți. „Prefer ca de Crăciun să fiu acasă, în Ardeal. Părinții mei se pregătesc și ne așteaptă întotdeauna cu mult drag. Simt că acolo este altfel. Căldura căminului, atmosfera de sărbătoare, colindele, toate mă fac să îmi doresc în fiecare an să mă întorc acasă. Pentru mine, Crăciunul este cel mai frumos moment al anului”, spune Alina Boeriu. în ultimul timp, soții Boeriu au fost extrem de ocupați, așa că nu au decis ce vor face de Sărbători. „Eu și soțul meu nu am prea reușit să ne întîlnim în ultimul timp. Este sfîrșit de an și pentru Poștă este cel mai încărcat interval, iar eu rămîn la birou pînă seara. în aceste condiții, nu am reușit să stabilim nimic concret”, recunoaște directorul Poștei.
în cazul în care nu va ajunge să își viziteze părinții, Alina Boeriu va aștepta pachetele pe care ei nu uită niciodată să le trimită. „în anii în care nu reușesc să ajung acasă de Crăciun, mama îmi trimite pachet. Nu lipsesc sarmalele, prăjiturile, preparatele din carne de porc și toate bunătățile care trebuie să fie pe masa de sărbătoare”, povestește Alina Boeriu. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.