Părinții care din diverse motive nu au timp să stea la rînd la ghișeșeele oficiilor poștale își pot deschide la orice uniatate bancară un cont curent personal în care pot să primească alocațile de stat pentru copii. Pentru aceasta, părinții sau reprezentații legali ai copiilor trebuie să depună la Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială (DGMSS) Bacău o solicitare însoțită de o adresă din partea unității bancare care va conține, în mod obligatoriu, numărul contului personal și contul filialei unității bancare. Plata alocației se va face începînd cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea. O dată pe an, reprezentanții legali ai copiilor care primesc alocația în contul curent personal au obligația să transmită către DGMSS o declarație de confirmare a încasării alocației pe perioadele anterioare sau o copie a extrasului de cont din care să rezultă că aceste sume lunare au fost plătite. „În cazul netransmiterii unei confirmări către DGMSS Bacău, începînd cu luna mai a anului 2003 se va recurge la sistarea de la plata drepturilor bănești a acelor persoane care își încasează alocația pentru copii prin cont personal de mai mult de un an”, precizează Anca Țugui, purtător de cuvînt al DGMSS Bacău. (E.S.)
Lasă un răspuns