Andrei Trofim, unul dintre moldovenii cercetați în dosarul asasinării omului de afaceri Valeriu Damian, rămâne în arest încă 30 de zile. Curtea de Apel a respins, recent, recursul declarat de acesta și nu a luat în calcul niciunul din motivele aduse în apărare de avocatul Radu Patriche. „După 60 de zile nu s-a mai adus nimic nou la dosar. Nu există indicii suficiente care să arate că inculpatul a fost implicat în asasinarea lui Damian. Urmează să fie identificate și alte persoane, urmează să fie arestați alți suspecți care nu au legătură cu Trofim. Luarea măsurii de a nu părăsi țara este suficientă”, a motivat Radu Patriche.
Procurorul a susținut însă că există indicii că Trofim se cunoștea cu ceilalți moldoveni, că au acționat organizat și au pus la cale uciderea lui Valeriu Damian. De asemenea, a precizat că în perioada următoare vor mai fi audiate alte persoane suspectate că ar fi implicate în acest dosar. „Am depus foarte multe dovezi la dosar, nu am ascuns nimic, am dat declarații sincere la procuror și benevol am făcut testele. Nu sunt pericol public, pot să demonstrez că sunt un cetățean normal, nu un criminal”, s-a apărat Andrei Trofim. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns