Prima sesiune a examenului de bacalaureat a continuat, ieri, cu proba scrisă, obligatorie – matematică sau istorie. Absolvenții au avut subiecte diferite, în funcție de filieră, profil și specializare.
La proba de matematică, elevii de la științe ale naturii au avut de calculat funcții, procente, legi de compoziție și matrice, în timp ce absolvenții de profil mate-info au avut de rezolvat radicali, polinoame și integrale. La Istorie, elevii au fost nevoiți să răspundă unor cerințe pe baza unui text din Gheorghe Gheorghiu Dej, la primul subiect, iar la al doilea li s-a cerut să facă o analiză pe tema conflictului dintre Vlad Țepeș și Imperiul Otoman. La subiectul III, elevii au avut de scris un eseu despre perioada modernă a României, începând cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
În județul Bacău, la această probă s-au înscris 5.067 de candidați (1.288 la istorie și 3.779 la matematică). 298 au absentat, iar doi elevi de la Colegiile „Henry Coandă” și „Grigore Antipa” au fost eliminați după ce au fost prinși că încercau să copieze. Următoarea probă din această sesiune este proba la alegere a profilului și specializării și se va desfășura pe 5 iulie. Rezultatele vor fi afișate în 8 iulie, până la ora 12.00, iar contestațiile se pot depune în aceeași zi, între orele 12.00 – 16.00. Contestațiile se vor soluționa în intervalul 9 – 11 iulie, urmând ca pe 12 iulie să se afișeze rezultatele finale.
(Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns