M-am întrebat deunăzi ce-i face pe tinerii de azi fericiți? Care este fericirea în concepția lor? La cinema nu mai merg foarte des, la teatru nici atît, muzica lor preferată e alta decît ce-a a părinților? Și totuși, mi-am zis, ceva trebuie să-i facă fericiți? Dar ce oare?
Mulți colegi de-ai mei își dedică o bună parte a timpului navigării pe Internet. Le plac și mașinile. Nici nu împlinesc bine vîrsta propice șofatului, că și încep să se gudure pe lîngă părinți pentru a începe cît mai repede școala. Nu de alta, dar «au început-o și Diana, și Cosmin și Ovidiu…». Plăceara însă costă. Școala de șoferi înseamnă 30 de ore, pe care le poți face în numai trei săptămîni. Prețul este cuprins între 3-4 milioane de lei. Anca Airinei mi-a spus că «vacanța de vară a fost potrivită pentru așa ceva. După aceea nu aș mai fi avut timp, nici măcar să îmi facă rost tata de mașină!». Și, uite-așa, în toamnă apar în fața școlii lumizinele, eclipsînd Daciile profilor.
„Am un BMW negru, un apartament pe numele meu și sînt ahtiat după avere. De la 17 ani am început să fac bani. Tata a fost cel care mi-a făcut firma. Apoi, am început să-mi caut singur parteneri de afaceri și totul merge ca pe roate”, spune Cip Petraru, acum de 24 ani, din Onești. „Am avut, pe rînd, o Dacia, un Peugeot, o Mazda, un Mercedes…”. Este lesne de înțeles că baieții ca Cip nu-și petrec timpul plimbîndu-se prin parc sau făcînd excursii în natură, după cum recunoaște chiar el. «În viața mea nu este loc de așa ceva». Deși este conștient că nu în avere constă adevarata fericire, Cip spune ca «sensibilitatea, daca o ai, dăinuie pînă la 20, 21 de ani. Odată cu trecerea timpului, realizezi cît de mizerabil e totul în jurul tău și începi să te adaptezi junglei. Oricum, nu poți să ai o mașina scumpă în România cu banii cîștigați prin muncă cinstită. Nu se poate așa ceva, decît poate dacă nu mănînci, nu bei vreo zece ani”, spune el rîzînd.
Acum e la modă să te plimbi «pe centru» cu mașinuța luată cadou la majorat de mami, tati sau de mătușa din Italia. Dacă nu ai încă parte de așa ceva, profită de vremea frumoasă și plimbă-te.
Ce alte plăceri mai au tinerii? Discotecile sînt la modă. S-a dus vara, s-au închis terasele, nu și cluburile. Andrei Sonta, de 18 ani, tot din Onești, spune că în discoteca No Problem de la el din oraș „e veselie mare. Te duci la discotecă, te întîlnești cu prietenii și e motiv să arăți bine”. Trebuie deci să ai pe tine o haină bună. Adică am ajuns la o altă plăcere de-a tinerilor: cumpărăturile. Cum hainele trebuie să fie de firmă, că, de, așa au toți prietenii din grup, și cheltuielile părinților sînt pe măsură. Cine are, bine. Cine nu, încet, încet trebuie să iasă din grup. Nu de alta, dar te simți prost față de restul. Și, oricum, ca să faci față grupului îți trebuie bani și după aceea. Pentru că restaurantele și barurile selecte sînt o lată plăcere de-a tinerilor noștri, iar toate ieșirile costă bani. Bani buni, pe care doar cîțiva, cu părinți sus-puși, îi au în buzunar.
Pînă la urmă, stai și te întrebi dacă asta-i adevărata fericire. Dacă nu e mai frumos să citești o carte, să te plimbi cu prietenii, cu sau fără bani, dacă o ieșire la o pizza nu e mai amuzantă decît să ieși seara la un restaurant select doar ca să îți etalezi mașina. Cum e, de fapt, mai bine. E greu de spus. Probabil cei cu bani spun că stilul lor de viață e mai palpitant. Cum, la fel de bine, cei care se simt bine la bibliotecă spun că asta e ceea ce-și doresc. (Ioana PAVEL)
Lasă un răspuns