• părerea aparține celor patru elevi care au furat cele zece cataloage de la Școala „Miron Costin” • marea lor problemă erau absențele
Dialogul cu cei patru elevi care au spart Școala „Miron Costin” pentru a fura zece cataloage se leagă destul de greu. „Cazați”, pentru moment, la Centrul de Primire a Minorilor, Ionuț Comoți, George Nicolau, Radu Stan și Gabriel Mănăilă sînt destul de suspicioși. Primii doi au fost, pînă acum cîteva zile, cînd furtul cataloagelor le-a adus, printre altele, și exmatricularea, elevi în clasa a V-a, Stan era elev în clasa a VII-a, în timp ce Mănăilă mai avea doar două-trei săptămîni pînă la finalul gimnaziului. Cei patru spun că au devenit amici foarte buni în urmă cu un an, cînd s-au întîlnit la școală. Și, cum chiulul în grup pare a mai interesant decît lecțiile, ei au început să facă absențe pe bandă rulantă.
Ionuț Comoți și George Nicolau au recunoscut că au adunat, numai în semestrul al II-lea, „vreo 200 de absențe fiecare”, Gabriel Mănăilă avea o sută și ceva, în timp ce Radu a decis că e mult mai comod să nu se ducă deloc la școală odată cu venirea primăverii. În aceste condiții, problemele nu au întîrziat să apară. „Dirigul (profesorul de educație fizică Nicolae Patrichi , n.r.) mi-a spus că aș putea rămîne repetent din cauza numărului foarte mare de absențe”, recunoaște Ionuț Comoți. În plus, cîteva corigențe inevitabile la franceză, matematică, biologie sau română au fost tot atîtea motive pentru cei patru să se gîndească la găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației. „Aveam mai demult ideea de a face ceva pentru a scăpa de absențe, dar nu intenționam să furăm cataloagele. Ne gîndeam doar să motivăm cîteva absențe și să adăugăn cîteva note mai bune la obiectele cu probleme”, spune George Nicolau. De altfel, el susține că nici în noaptea în care au intrat în școală nu vroiau să fure cataloage, ci doar să „umble” la absențe și note. „Am luat de acasă chiar și un pix, dar l-am uitat pe un garaj și, odată intrați în școală, nu ne-am mai întors”, spune George Nicolau.
Cît privește scenariul spargerii școlii, povestea celor patru coincide în mare parte cu descoperirile polițiștilor. „Am spart geamul de la toaleta elevilor și am intrat în școală. După aceea, ne-am dus la tabloul unde știam că femeia de serviciu pune cheile și am încercat fiecare dintre cele șase -șapte chei pe care le-am găsit acolo. Am avut noroc, pentru că am găsit atît cheia de la cancelarie, cît și pe cea de la dulapul cu cataloage. Fiecare dintre noi a luat, prima dată, catalogul de la clasa sa, după care am mai luat cîteva cataloage, să nu se prindă profesorii. Am scos cataloagele și am ieșit pe geamul pe care am intrat, după care ne-am dus în parcarea de la Bazinul de Înot, am rupt foile și le-am dat foc. Coperțile le-am aruncat într-un canal din apropiere, acolo unde le-au găsit polițiștii”, au povestit, la unison, cei patru hoți. Prinși după numai două zile, Comoți, Nicolau, Stan și Mănăilă așteaptă decizia organelor de anchetă la Centrul de Minori. De ce au furat? „Din tîmpenie”, vine răspunsul celor patru. Regretele tardive nu mai ajută acum la nimic. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns