Asterisc
în Parcul Mare…
Am lipsit cîtăva vreme din oraș și, cum se întîmplă în astfel de situații, la revenire observi, imediat, că viața nu stă pe loc. Cîte nu se întîmplă, sau cîte nu se pot întîmpla zilnic?… Eu, revenit după aproape o lună de zile, primul drum făcut a fost în parcul cel mare. Bineînțeles, cu nepoțelul de mînă, care a ținut să mă pună la curent cu marea minune săvîrșită acolo, în locul acela mirific unde toți copiii trăiesc acele clipe pe care noi, maturii, le-am uitat de mult, de tare de mult…! „Să vezi că s-au pus tobogane noi, și scrînciobe noi, și tunele…”. Așa m-a îndemnat piciul și așa am ajuns să mă minunez și eu odată ajuns în „părculețul copiilor”. Imediat l-am pierdut pe cel mic, s-a smuls din mîna mea și direct în tunelul acela a dispărut! Dar aveam să-l revăd și să mă liniștesc. Aici nu-ți poți pierde nepoțelul, pentru că tot ce s-a făcut de către edili pentru copii îi ține, ca un magnet uriaș, pe cei mici… E o bucurie și o veselie fără margini! Sînt zeci de copii, voioși și gălăgioși, iar părinții sau bunicii lor par a-și fi adus aminte că și ei au fost, o dată, copii. Intr-adevăr, Primăria e la înălțime, cel puțin în ochii celor mici. Un astfel de loc de joacă am mai văzut în orașul canadian Toronto și mi-am zis că ai noștri, cei care au conceput noua „arhitectură” a orășelului copiilor, au trecut mai întîi prin Canada. Asta mi-am spus-o în glumă, deoarece sînt convins că cei care au dat viață acestui loc „reamenajat” au dat, de fapt, viață propriilor idei. Chiar lîngă mine e un bărbat înalt și blond, iar ceva mai încolo o doamnă în vîrstă. Vorbesc englezește și înțeleg că sunt împreună și privesc la cei doi copii care se dau în roata mare. âi privește și mama lor, româncă sadea, băcăuancă chiar, și înțeleg că e căsătorită cu el, adică cu bărbatul blond, iar bătrînii sînt părinții lui. Se bucură și ei și, se vede cît de colo, sînt încîntați de ce văd aici… Doar sîntem un oraș cu pretenții în care – îmi place să cred, copiii se bucură, tot mai mult, de o grijă aparte… (Eugen VERMAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.