Iata-ne, din Regalitate, in Democratie. De tipul sovieto-romana. Regele a fost alungat de pe tron si din tara, s-a instapinit puterea populara, comunista adica, adusa pe blindajele tancurilor sovietice, iar folclorul orasenesc de inspiratie noua infloreste ca liliacul de mai. Prin crisme si birturi, dar si serile pe la portile caselor din mahalalele sordide, se cinta in draci slagarul la moda:
„Am o nasa democrata/, Nasa, nasa…,/ Lasa poarta descuiata/ Nasa, nasa mea…/ Lasa poarta descuiata/ Nasa, nasa/ Si poarta putin crapata/ Nasa, nasa mea!/ Te-am invelit cu batista/ Nasa, nasa/ Si nu ti-am facut nimica/ Nasa, nasa mea!/ Te-am invelit cu mantaua/ Nasa, nasa/ Si nu ti-am facut damblaua/ Nasa, nasa mea…”.
Saracie mare! Scumpete, crima nu altceva! Totul – mincarea, textilele, dar si incaltamintea, se dau pe cartela. Pe puncte. Fetele isi croiesc fuste din prosoape albe, si bluze din pinza de parasuta furata si dosita inca din timpul razboiului. Apar pantofii cu scirt, apoi cei cu talpa groasa, de microporos, galbena si elastica, un fel de burete, care se dau doar directorilor-muncitori si fruntasilor in productie.
Din RD Germana se importa ceasuri de mina Ruhla, confectionate integral din material plastic si care se vind la kilogram. Dar tot pe sprinceana. Seceta si foametea din anii ’46 – ’47 se prelungesc, foamea e cronica.
Se cinta: „Dimineata Conga,/ La amiaza foamea,/ Seara ramazanul,/ Te culci ca golaaanul…”. Primeste, si familia mea, ajutoare de la Unchiul Sam, sosite cu vaporul tocmai din America. In pachetul nostru se nimeresc niste pijamale, citeva bile din sticla colorata – senzatie, nu altceva!, citeva conserve de peste si faina de castane din care se face o mamaliga lipicioasa si plata, dar foarte gustoasa si hranitoare.
Avem, deci, parte, citeva zile, de adevarate festinuri culinare. Oamenii mor si nu se gaseste macar o sita de malai pentru o mamaliga care sa se dea de pomana la capatiiul celui dus din lumea asta. Dar oamenii cinta, se amuza, amagindu-se: Am o nasa democrata,/ Nasa, nasa…
Zori noi, dar tulburi, bat la usile si ferestrele noastre. Ce-o sa fie?! Ce-o sa fie?…
Lasă un răspuns