• spune campioana olimpică Monica Roșu
Adolescenta fragilă din fața mea emană o energie de care doar marile caractere sînt capabile. Deși emoțiile olimpiadei au trecut, Monica Roșu continuă să freamete, ca atunci, cu cîteva secunde înainte de săritura care a adus bucurie unei țări întregi. Campiona e zîmbitoare și are și motive: a adus zîmbete și lacrimi în atîtea case de români! Vorbește destul de anevoie despre eforturile și renunțările care au stat în spatele victoriei olimpice, dar devine foarte fermă cînd vine vorba despre cei care au ajutat-o să ajungă la marea performanță: „părinții și antrenorii au avut mereu încredere în mine”. Monica Roșu, dublă medaliată cu aur la Olimpiada de la Atena a acceptat să acorde, în exclusivitate, un interviu pentru „Ziarul de Bacău”.
Cum ai trăit emoțiile Olimpiadei?
A fost prima olimpiadă la care am participat și a fost foarte frumos. Am avut emoții, dar nu le-am lăsat să mă copleșească. Pentru asta m-am pregătit încă din 1999, cînd am intrat în lot. Am stat, pînă în 2002, în lotul de junioare de la Onești, iar din 2002 am fost cooptată în lotul de la Deva.
Ce eforturi, ce renunțări presupune marea performanță pentru un sportiv?
Muncim cam șase ore pe zi. Avem antrenament dimineața trei ore, seara, trei ore. La ce am renunțat? Am renunțat la copilărie, practic, nu am mai avut copilărie. Am renunțat la mai multe, dar a meritat această renunțare. Și pe părinți îi văd, doar o dată pe lună…
Își este dor de părinți, de prieteni?
Părinții îmi lipsesc, da. Dar prietenii, nu în mod deosebit. Nu pot să spun că îmi lipsesc, că nu prea am avut tangențe, în mod deosebit. Eu nu am stat toată ziua afară, cu copiii. Am început gimnastica la trei ani și zece luni.
Cînd ai fost ultima dată acasă?
Acum doi ani. Și am mai fost o dată, la începutul acestui an, pentru buletin. Dar m-am obișnuit. De atîta vreme…
Să ne întoarcem puțin la renunțări. Există o legendă că gimnastele nu au voie să mănînce o grămadă de lucruri, pentru a-și menține silueta. Ce mîncați, de fapt?
Avem voie, cam de toate, dar în limita bunului simț. Nu putem mînca cinci pizza. Mîncăm cam tot ce vrem. Chiar și la Deva.
Și prăjituri?
Da, și prăjituri primim, și înghețată, și ciocolată…
Ce ai simțit, cînd ai realizat că ești noua campioană olimpică de la sărituri?
Vă dați seama, am fost foarte bucuroasă. Și foarte mîndră de mine că am reușit să cîștig două medalii olimpice de aur. Și îmi doresc să am multă baftă mai departe.
Sala, în care erau foarte mulți români sau simpatizanți ai echipei României, a fost un factor de presiune asupra ta?
M-am gîndit doar să-mi fac săritura cît pot de bine, așa cum o făceam la antrenament, ca să cîștig. A fost foarte bine că am avut mulți susținători. O încurajare la concursuri, din partea sălii, te mobilizează.
Ți-a fost teamă?
Nu, în clipele acelea nu mi-a fost teamă. M-am gîndit mereu că toată lumea și-a pus încrederea în mine și nu am vrut să dezamăgesc. M-am gîndit și la ai mei. Știam că sînt acasă, în fața televizorului, că îmi țin pumnii…
Ce-și mai propune Monica Roșu?
Îmi propun să continui gimnastica, la anul este campionat mondial și sper să cîștig, că îmi lipsesc titlurile de campioană mondială, și la sărituri, și cu echipa.
Și în plan personal?
Nu m-am gîndit încă, nu am nimic în plan. Oricum, voi face Facultatea de educație fizică și sport.
Cine te-a ajutat cel mai mult să ajungi la o asemenea performanță?
Părinții și antrenorii. Ei m-au susținut mereu. (Interviu realizat de Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns