Excelența sa Rodica Radian Gordon a donat ieri Spitalului Județean Bacău un aparat pentru depistarea ostreoporozei, în valoare de 15.000 de euro. Delegația de oficiali a fost condusă să viziteze aproape tot spitalul, după care, la inistențele doctorului Vasile Palade, șeful secției de chirurgie din cadrul Spitalului Județean, au mers să viziteze noua sa clinică.
Amabasadorul Israelului a ajuns la Bacău în jurul orei 12.00, cînd a avut o întrevedere cu ușile închise cu Romeo Stavarache, Gabriel Berca, prefectul județului Bacău și Mihaela Popescu, directorul Direcției de Sănătate Publică. Apoi, ambasadorul a plecat înoțit de SPP-iști către Spitalul Județean. Aparatul donat este o invenție patentată a unei firme israeliene, producătoare de aparatură medicală. Apartul este unic în județ și printre puținele din țară. De el vor putea beneficia absolut toți pacienții din județ în mod gratuit.
Ambasadorul le-a explicat medicilor că îi va spijini în continuare, atît din punct de vedere al formării profesionale, cît și material, dacă mai este cazul. „Acest aparat vine din partea statului Israel în colaborare cu o firmă de aparatură medicală. Am adus acest aparat și pentru că am rămas impresionați de inundațiile care au lovit județul”, a declarat Rodica Radian Gordon.
Primarul Stavarache a ținut să-i mulțumească în mod oficial ambasadorului și să îi ceară discret ajutorul pentru noul Spital Municipal. „âi mulțumesc doamnei ambasadoare pentru că a adus aici acest aparat ajutînd astfel mult bolnavii din județ. Poate colaboarea noastră se va prelungi și la Spitalul Municipal, pe care urmează să-l construim”, a spus Stavarache.
Prefectul Gabriel Berca a încercat să facă o glumă cînd a venit rîndul său de a lua cuvîntul. „Abele țări sînt ocupate, dumneavoastră de teroriști, noi de ape”, a spus Berca.
După ce au vizitat aproape toate secțiile spitalului, la insistențele doctorului Vasile Palade, delegația a vizitat și clinica acestuia, care s-a înălțat la doar cîțiva pași de spital. El le-a explicat oficialilor cît de greu și cu cît curaj s-a ridicat clinica și că o zi de spitalizare va costa aici minim 200 de euro. Acesta este prețul cel mai mic acceptat de doctor, pentru că după spusele sale, abia și-ar scoate investiția din acești bani. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.