Patronii băcăuani sînt departe de a reglementa legal raporturile de muncă. Specialiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău cointinuă să descopere agenți economici care nu încheie contracte de angajare salariaților. „Realitatea este că patronii preferă să plătească mai mult lucrătorilor decît să plătească dările la stat”, ne-a declarat Dan Buftea, purtător de cuvînt la ITM Bacău. În primele cinci luni ale acestui an, activitatea inspectorilor s-a concretizat prin aplicarea unui număr de 31 de amenzi patronilor prinși cu muncă la negru. Valoarea amenzilor a fost de peste un miliard de lei. Cele mai multe persoane la negru au fost descoperite la Libertas Brusturoasa (șapte lucrători), Dingo Trans Tîrgu Ocna (patru), Padvis Grup Bacău (patru) și Zitaco Onești (trei persoane). În ultima perioadă angajații au început să înțeleagă vantajele pe care le aduce statutul de angajat și sesizează ei instituția băcăuană asupra încălcării drepturilor de către patroni. „Multe controale pe care le efectuăm lunar se derulează în baza unor sesizări primite de la oamenii care sînt în această situație”, a mai precizat purtătorul de cuvînt de la ITM Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Amenzi de peste un miliard de lei pentru munca la negru
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.