„Amurg senin”

• discuție sub vița de vie cu scriitorul Vasile Iosif

O căsuță modestă pierdută într-un sat aruncat pe văi și dealuri. Printre ciorchinii negri-arămii, ferestrele invită la tihnă și pace sufletească. Pătrund cu sfială pe portița ce scîrțîie a bun venit. Pe aleea ce duce spre veranda împodobită de cununa viței-de-vie salba de flori îmi dă binețe. Am senzația că pătrund într-o lume de povești. Mă întîmpină cu un zîmbet larg, gazda.

Puțini sînt cei care-l cunosc pe scriitorul Vasile Iosif, din comuna Dealu Morii. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut parte din prima promoție a Școlii de Literatură „Mihai Eminescu” București. Aici și-a descoperit vocația scrisului. Își amintește și acum, după aproape o jumătate de secol, cu aceeași plăcere și emoție cum la deschiderea cursurilor, maestrul Mihail Sadoveanu a ținut un discurs inaugural. Bucuria cea mai mare a gazdei noastre de astăzi este aceea că alături de marele scriitor se afla chiar el, discipolul, Vasile Iosif, ca reprezentant al elevilor. Spune despre el că este o fire visătoare, cu mare atracție către literatură”…datorită cărților citite în copilărie” (nu după selecții riguroase ci după cum îi cădeau în mînă: poveștile Șeherezadei, povestiri cu haiduci, „Genoveva de Brabant”, povești populare, „Submarinul Dox”).

Mai tîrziu au venit și cărțile sale (proză, poezie, teatru) între care se numără și „Vinovatul joc al tinereții” una dintre cărțile preferate ale scriitorului, despre care Paul Everac scria că „scriitura vădește o stăpînire exactă a acestui instrument al tehnicii de teatru, păstrînd parfumul romantic al povestirii reieșind din această tehnică dramatică ce funcționează bine”, opera fiind o dramă în trei acte.

Printre foștii lui colegi lui se numără și regretatul Paul Anghel, scriitorii Dumitru Micu, Sami Damian, Alexandru Andrițoiu, criticul literar A. Săndulescu.

În această modestă casă trăiește scriitorul Vasile Iosif, împreună cu nepotul său, Petruș, și soția acestuia. Cel mai mult îi face plăcere să vorbească despre biblioteca sa pe care a adunat-o carte cu carte și care acum numără peste 2000 de volume. Cu acestea intenționează să formeze o bibliotecă publică. De asemenea, a propus primăriei de nenumărate ori în decursul anului trecut și anul acesta, aprobarea funcționării unui mini-muzeu memorial, pentru o mai eficientă activitate culturală educativă a vieții contemporane din această zonă. Muzeul include manuscrisele sale, o colecție de peste 30 pipe, decorații și medalii primite în timpul războiului, unde a avut inițial gradul de sergent și în final a ajuns locotenent. Pe lîngă acestea, muzeul cuprinde cronici și scrieri privind creația lui, opera sa, legitimațiile de redactor și de publicist.

Primarul, încîntat de „darul” scritorului, a înfățișat propunerea consilierilor, care au respins-o vehement. Unul dintre ei a motivat: „Nu-l cunosc. Nu știu decît o carte scrisă de el. Încă mai trăiește, nu e consacrat”. Așadar după părerea unora, scriitorii contemporani pentru a fi recunoscuți și eventual elogiați ar trebui să fie amintiți cu apelativul de „Regretatul…”.

Născut într-o familie de țărani, Vasile Iosif susține că „Și-n cosmos dacă mă duc tot țăran am să fiu”. Printre cărțile sale se numără și „Pălăria de paie”, „Rîsu-Plînsu”, „Curaj, Florina”, Băietana”, care împreună cu volumul de versuri „Flori de Mirt” constituie opera autobiografică.

Una dintre piesele sale, „Maria” („Zburați, pescărușilor”) a fost pusă în scenă în 1959, la Teatrul de Vară din București, alături de „Bădăranii” de Carlo Goldoni și „Tartuffe” de Moliere. Unul dintre actorii piesei lui Vasile Iosif a fost Toma Caragiu.

Actualmente scriitorul țăran lucrează la un roman în care își va prezenta viața. Romanul se va intitula „Viața unui belfer pe un Pegas șchiop”.

La venerabila vîrstă de 83 de ani și cu peste 50 ani de publicistică, membru al Uniunii Scriitorilor, mărturisește că succesul longevității și sănătății sale sînt cumpătarea și regimul culinar: „De dimineață mănînc bine (numai produse praspete de țară), beau o cornată, apoi mă apuc de scris și de citit. După-amiază, aceeași rație, apoi o oră și jumătate de somn, iar seara la fel, fără a lipsi însă cornata, rachiul sau vinul.”

Rețete de viață lungă, pe care Vasile Iosif nu vrea să și-o încheie pînă nu ne va spune tot ce are de rostit prin condeiul său. (Ioana PAVEL)