~3 min lectură 2 comentarii

An de an Primăria Bacău prinde în buget aceleași străzi. Salciei, Corbului și Prelungirea Bradului sunt de 6 ani „în lucru”

Gabi MIHAI

Străzile Salciei, Corbului și Prelungirea Bradului se află într-un etern „șantier”. Deși a promis că le finalizează încă de la începutul mandatului, primarul Viziteu se apropie de finalul celor 4 ani la cârma municipiului, iar cele 3 străzi sunt iarăși „prinse în buget” pentru a fi terminate.

Strada Corbului este începută din 2018, de la mijlocul mandatului fostului primar Cosmin Necula. De atunci și până acum, strada nu a mai fost terminată, locuitorii stând în mocirlă. An de an actualul primar a trecut investiția în planurile sale, însă nu s-a întâmplat aproape nimic. Reprezentanții Primăriei Bacău declarau pentru Ziarul de Bacău acum fix un an că lucrările vor începe cu decopertarea branșamentelor iar strada va fi gata în 2023. Acum, la un an distanță, obiectivul apare din nou în bugetul de investiții, iar locuitorii trag speranță, ca de 5 ani încoace, că vor avea asfalt.

O altă stradă în aceeași situație este Salciei din cartierul Șerbănești, acolo unde proiectul a fost demarat în 2017. Și această stradă trebuia finalizată de SSPM de mult. Primăria Bacău, la fel ca și anul trecut, susține că se lucrează și strada va fi gata. „Pe strada Salciei se lucrează. S-a taiat chesonul de la SPAS, urmează montajul pompelor și ulterior branșamentele. După finalizarea lucrărilor la rețele, va urma turnarea asflatului, etapă programată a se derula în lunile care urmează”, ne-a declarat Andreea Negru, purtător de cuvânt al Primăriei Bacău.

La fel, strada Prelungirea Bradului se află prinsă în bugetul de investiții pe 2024. Deși se chinuie să o modernizeze de ani de zile, anul trecut reprezentanții Primăriei și-au dat seama că există posibilitatea ca utilitățile să nu încapă. „Este o stradă îngustă și plină de utilități și nu avem informații certe că încape canalizarea” preciza Ciprian Piștea, administratorul public al municipiului, în februarie 2023. Dacă pe Salciei și Corbului se poate vedea însă că se efectuează lucrări, pe Prelungirea Bradului însă nu se vede nicio urmă de lopată.

În întreg mandatul său de primar, Lucian Stanciu-Viziteu aproape că a ignorat problema modernizării străzilor. În cei peste 3 ani ani la cârma Primăriei Bacău edilul a reușit să modernizeze doar un tronson din strada Siretului și să „întindă” șantierele deschise de Cosmin Necula pe Salciei și Corbului pe mai mulți ani. În schimb, deși în oraș sunt zeci de străzi nemodernizate, din pietriș, primarul a găsit drept prioritate asfaltarea unor artere centrale, pe care oricum se circula fără probleme.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Corbu
    22 ianuarie 2024, 05:58
    0

    Pai dacă consilierul ala Diaconu, a dus banii pe cârnați, salamuri și alte lucruri, esențiale pentru comunitate ,de unde naiba sa mai rămână bani și pentru străzile noastre

    1. S
      Super
      22 ianuarie 2024, 07:40 răspuns pentru @Corbu
      0

      Misto asta.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.