~3 min lectură 6 comentarii

Ana-Maria Stavarache: „Soțul meu nu a încercat să recurgă la un act extrem!”

Redacția Ziarul de Bacău

Prin intermediul avocatei, familia primarului Bacăului a reacționat la ultimul zvon, referitor la situația primarului Romeo Stavarache:

Bună ziua,

Mă numesc Doinița Boană, sunt avocat în cadrul Baroului Bacău și  sunt unul dintre apărătorii aleși ai domnului Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 504/32/2014 aflat pe rolul Curții de Apel Bacău. Ținând cont de ultimele articole apărute în mass-media locală și națională cu privire la o presupusă încercare de sinucidere a clientului meu, vă aduc la cunoștință că această faptă nu a existat, cu certitudine.

Vă comunic, de asemenea, că am fost împuternicită de soția primarului Romeo Stavarache, doamna Ana – Maria Stavarache,  să vă remit următorul punct de vedere, ce îi aparține în exclusivitate, cu rugămintea de a-l da publicității:

 ”Apel  la respect

Astăzi, când eu și familia mea trecem prin momente dificile, îndemn în mod public la respect și echilibru, din postura de soție a unui om care a crezut toată viața în aceste valori.

Este regretabil că instituții media prestigioase au decis să difuzeze materiale în care s-a vorbit despre o presupusă încercare de sinucidere a soțului meu, citând surse ”de încredere, dar care au dorit să-și păstreze anonimatul”. Nimic mai neadevărat! Soțul meu a avut și are un comportament demn și cu încredere că justiția își va face datoria. Nu a încercat nicio clipă să recurgă la un act extrem ci, dimpotrivă, se pregătește pentru următorul termen de judecată, din data de 22 august. Cei care au avut ocazia să îl cunoască cu adevărat, știu că soțul meu este un om care crede în Dumnezeu și care, ca orice bun creștin, nu s-ar gândi nicio secundă la o astfel de soluție.

 Nu doresc ca soțul meu să fie privit cu compasiune, dar nici nu doresc ca persoana sa să devină obiectul unor știri de presă nefondate, bazate pe zvonuri inexplicabile și neverificate.

Mulțumesc tuturor celor care  au ales în această perioadă să fie alături de familia noastră și le mulțumesc jurnaliștilor care au relatat despre cazul soțului meu cu profesionalism și echilibru.

Cu respect,

                                                           Ana – Maria Stavarache”

Cu toată considerația,

avocat Doinița Boană

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    MM
    19 august 2014, 14:53
    0

    Fiti tari si sprijiniti-va in Domnul care va iubeste.

  2. N
    N
    19 august 2014, 15:13
    0

    Intr-o interminabila circoteca mass-media, prostimea crede si comenteaza. Exagerarile duse la extrem ale pupincuristilor pontisti/basisti din media la adresa primarului nostru vor sa intunece mintile oamenilor care sa nu mai vada tot ceea ce s-a realizat bun in Bacau dupa mandatul lui Seche, cand Bacaul devenise fieful mafiotilor din Romania, cand dupa ora 20 trebuia sa stai inchis in casa si, daca mai ramanea un mandat urma sa intri in oras cu legitimatie. Despre proprietati ce sa mai vorbim, ar fi fost totul al lui Seche. Stavarache nu si-a facut avere din mandatul de primar, cu certitudine. Dumnezeu sa lumineze juratii si sa termine cu acest circ politic prin care este retinut primarul nostru.

  3. p
    pascu
    19 august 2014, 15:53
    0

    Domnule,dumneata ai fi multumit,dar eu nu !!Insula de izbeliste,parcul Cancicov a ajuns piata chioscurilor „puilor „de beizedele .Se plimba pe alei ca pe bulevard si la orice ora din zi,nu se igenizeaza ghenele de gunoi(prin cei care il colecteaza),ne mananca sobolanii,firmele nu separa deseurile pe categorii(totul se baga intr-o ghena de 3-4 mp,trCu o floare nu se face primavaraotuarele sunt ocupate de crasme(nu se respecta 3 M pentru pietoni,Intrarile in bloc sunt blocate de masini parcate(pompieri nu vad ? ),linistea strazii in miez de noapte este intrerupta de masinile tunate ale beizadelelor(politistii nu aud?) si cate si mai cate.Cu o floare nu se face primavara.

  4. N
    N
    19 august 2014, 17:13
    0

    Domnule Pascu, dupa modul in care scrii (agramat, fraze icalcite si fara sfarsit) te supara totul, probabil si faptul ca te-ai nascut. Dumneata stii sa faci distinctie intre institutiile statului? Pompierii, politia nu sunt subordonate primariei, iar firma care strange gunoaiele (salubritatea) si separa ”alba de neagra” este a lui Sosu (un protejat al guzganului rozaliu care te roade pe la partile dorsale) unul dintre acuzatorii primarului. Parcul Cancicov, alte 4-5 parcuri de cartier care s-au infiintat, chiar si insula de agrement se prezinta mult mai bine decat in anii din urma, iar insula se pare ca va intra intr-un program de modernizare din fonduri europene, nu se pot face toate odata (si lucrari edilitare, si transport gratuit pentru unii, si burse pentru unii, si ajutoare pentru unii) din bugete din ce in ce mai sarace. Totusi in parcuri am vazut copii si oameni din toate domeniile, de toate varstele, cum dumneata vezi numai beizadele? Mai bine arunca-ti ochelarii de cal si coboara cu picioarele pe pamant.

  5. B
    Balaceanu Mircea
    19 august 2014, 19:51
    0

    L-am cunoscut pe primarul Stavarache ca pe un om de bine si l-am apreciat. Ma rog Dumnezeului in care si-a pus increderea sa-l ajute in aceste momente grele.

  6. p
    profu
    20 august 2014, 15:47
    0

    Doamna Stavarache,
    Treceti prin momente foarte grele.
    Trebuie sa fiti tare si puternica pentru a va ajuta sotul sa depaseasca aceste momente grele din viata sa.
    Nu ,uitati cele doua fetite care au nevoie de tata.
    Domnul primar a facut multe lucruri bune pentru municipiul Bacau(in mod deosebit in scoli),ca urmare bunul Dumnezeu nu va uita si in timpul cel mai scurt il va aduce in mijlocul familiei si a bacauanilor(are multe proiecte incepute si e nevoie de Domnia Sa.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.