Directorii unităților de învățămînt din județul Bacău trebuie să includă în planurile de școlarizare clase de alfabetizare și învățămînt remedial. Directiva a fost trasată ieri de inspectorul general adjunct Livia Sibișteanu, la întîlnirea cu șefii școlilor prezenți la ședința cu directorii desfășurată la sediul Inspectoratului Școlar Județean Bacău. „Acolo unde există un procentaj foarte mare de abandon și elevi neșcolarizați trebuie organizate clase pentru reintegrarea acestora în învățămînt. Măsura este adoptată la nivel național și are ca scop reducerea numărului de analfabeți, în perspectiva integrării în Comunitatea Europeană”, le-a explicat directorilor inspectorul adjunct Livia Sibișteanu. În funcție de numărul elevilor care au renunțat la școală sau nu au fost înscriși de părinți la școala primară sau gimnazială, directorii trebuie să includă în planul de școlarizare clase în care să fie prinși elevii care au renunțat la școală. Chiar dacă astfel de clase au funcționat și în anii școlari anteriori, numărul claselor de alfabetizare a fost mult mai mic în comparație cu necesarul. (Costinela BREAHNĂ)
Analfabeții vor fi trimiși la școală
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.