În perioada 8-14 aprilie, Teatrul Bacovia a găzduit Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru” (FIRD), ediţia a XXII-a. Premiile anunțate au fost de 17.000 mii de euro, în total. Însă la final, unii concurenți s-au declarat extrem de nemulțumiți de schimbarea regulilor festivalului, nu înainte, ci după derularea acestuia, în faza de jurizare. Trei dintre premiile anunțate nu s-au mai acordat, fără nicio explicație din partea organizatorilor, iar banii au mers către alți concurenți.
Anunțul prin care Teatrul Bacovia a popularizat festivalul a fost foarte limpede, în privința banilor: „Acestea vor fi şi cele cinci secţiuni concurenţiale (Monodramă, Teatru-dans/pantomimă, Impro/stand-up, Animaţie, Visual & digital art), ale căror prestaţii vor fi evaluate de un juriu internaţional alcătuit din profesionişti ai artelor spectacolului, juriu care va acorda câte un premiu pentru fiecare secţiune, în valoare de 2.000 de euro, şi un Mare Premiu în valoare de 7.000 de euro.”
Realitatea a fost însă alta, banii au fost altfel distribuiți, iar participanții au început să-și exprime nemulțumirea. Carmen Lidia Vidu a regizat spectacolul „Eu. O casa de păpuși”, cu care a concurat actrița Aura Călărașu. Ținta a fost ori marele premiu, de 7.000 de euro, ori unul dintre premiile de câte 2.000 de euro anunțate.
„Am concurat luând în serios ceea ce promitea festivalul, doar că aceste premii nu s-au dat. Nu a existat premiul pentru Teatru-dans, nu a existat premiul pentru Impro/stand-up și nici cel pentru Visual&digital art. Deci, din 6 premii, 3 nu s-au dat. Eu am participat doar fiindca stiam ca nu pot rata premiul pentru Visual&digital art. Au venit dansatori din Ungaria premiați în Europa si nu au luat premiul pentru dans”, a relatat, pentru Ziarul de Bacău, Carmen Lidia Vidu. Concurenții nu au fost contactați de organizatori, iar singurele explicații au fost cele din comunicatul oficial, în care se menționează că juriul ar fi decis premiile.
„Am fost mințiți și e ilegal ceea ce s-a întâmplat. Au apărut peste noapte alte premii minore. Banii și premiile cu care am fost momiți au dispărut. Noi toți am jucat gratis. Nicio trupa nu a fost plătită. Toți am fost momiți cu niște premii fantomă”, a mai spus regizoarea.
Directoarea festivalului a fost Anca Sigartău, fostul manager al teatrului, care a demisionat din funcție în urmă cu mai puțin de o lună, cu doar câteva zile înainte ca instanța să declare ilegal concursul prin care a ajuns, în 2015, la conducerea instituției. Sigartău nu a putut fi contactată, însă Tiberiu Șerban, directorul interimar al Teatrului Municipal Bacovia, a susținut că valoarea totală a premiilor a fost aceeași, chiar dacă „juriul a reconfigurat secțiunile”.
Directorul interimar Tiberiu Șerban a mai precizat că Anca Sigartău nu a fost remunerată pentru că a fost directoare a festivalului, însă nu a avut nicio explicație pentru implicarea consilierului acesteia, Dragoș Pandele. Împreună cu Pandele, Sigartău a organizat în 2015 Festivalul Theaterstock, soldat cu două dosare penale.
futermatorul a zis
BRE mare pandele asta………..o fi organizat evenimentul asta PROBONO?
andreea+d a zis
Aia vechi, au devenit noi, adica tot ei! Pusculita de partid trebuie alimentata! Banere-le, panourile publicitare, costa! Campania murdara este platita din banii bacauanilor, sifonata de triunghiul negru, sugartau, ababei, secretarul popovici! Jaful secolului, continua!
tavi proca a zis
de ce juriul nu a fost prezent la inmanarea premiilor?