~3 min lectură 5 comentarii

Un nou scandal la Teatrul Bacovia – „Premii fantomă” la Festivalul „Valentin Silvestru”

Florin Popescu

În perioada 8-14 aprilie, Teatrul Bacovia a găzduit Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru” (FIRD), ediţia a XXII-a. Premiile anunțate au fost de 17.000 mii de euro, în total. Însă la final, unii concurenți s-au declarat extrem de nemulțumiți de schimbarea regulilor festivalului, nu înainte, ci după derularea acestuia, în faza de jurizare. Trei dintre premiile anunțate nu s-au mai acordat, fără nicio explicație din partea organizatorilor, iar banii au mers către alți concurenți.

Sursă foto: Facebook Teatrul Bacovia
Sursă foto: Facebook Teatrul Bacovia

Anunțul prin care Teatrul Bacovia a popularizat festivalul a fost foarte limpede, în privința banilor: „Acestea vor fi şi cele cinci secţiuni concurenţiale (Monodramă, Teatru-dans/pantomimă, Impro/stand-up, Animaţie, Visual & digital art), ale căror prestaţii vor fi evaluate de un juriu internaţional alcătuit din profesionişti ai artelor spectacolului, juriu care va acorda câte un premiu pentru fiecare secţiune, în valoare de 2.000 de euro, şi un Mare Premiu în valoare de 7.000 de euro.”

Realitatea a fost însă alta, banii au fost altfel distribuiți, iar participanții au început să-și exprime nemulțumirea. Carmen Lidia Vidu a regizat spectacolul „Eu. O casa de păpuși”, cu care a concurat actrița Aura Călărașu. Ținta a fost ori marele premiu, de 7.000 de euro, ori unul dintre premiile de câte 2.000 de euro anunțate.

„Am concurat luând în serios ceea ce promitea festivalul, doar că aceste premii nu s-au dat. Nu a existat premiul pentru Teatru-dans, nu a existat premiul pentru Impro/stand-up și nici cel pentru Visual&digital art. Deci, din 6 premii, 3 nu s-au dat. Eu am participat doar fiindca stiam ca nu pot rata premiul pentru Visual&digital art. Au venit dansatori din Ungaria premiați în Europa si nu au luat premiul pentru dans”, a relatat, pentru Ziarul de Bacău, Carmen Lidia Vidu. Concurenții nu au fost contactați de organizatori, iar singurele explicații au fost cele din comunicatul oficial, în care se menționează că juriul ar fi decis premiile.

„Am fost mințiți și e ilegal ceea ce s-a întâmplat. Au apărut peste noapte alte premii minore. Banii și premiile cu care am fost momiți au dispărut. Noi toți am jucat gratis. Nicio trupa nu a fost plătită. Toți am fost momiți cu niște premii fantomă”, a mai spus regizoarea.

Directoarea festivalului a fost Anca Sigartău, fostul manager al teatrului, care a demisionat din funcție în urmă cu mai puțin de o lună, cu doar câteva zile înainte ca instanța să declare ilegal concursul prin care a ajuns, în 2015, la conducerea instituției. Sigartău nu a putut fi contactată, însă Tiberiu Șerban, directorul interimar al Teatrului Municipal Bacovia, a susținut că valoarea totală a premiilor a fost aceeași, chiar dacă „juriul a reconfigurat secțiunile”.

Directorul interimar Tiberiu Șerban a mai precizat că Anca Sigartău nu a fost remunerată pentru că a fost directoare a festivalului, însă nu a avut nicio explicație pentru implicarea consilierului acesteia, Dragoș Pandele. Împreună cu Pandele, Sigartău a organizat în 2015 Festivalul Theaterstock, soldat cu două dosare penale.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. F
    Follow the money! - Blogul lui Florin Popescu
    18 aprilie 2016, 06:47
    0

    […] s-a lăsat cu scandal, cei 17.000 de euro n-au mai fost împărțiți cum s-a anunțat, ci pe criterii pentru care acum e […]

  2. f
    futermatorul
    18 aprilie 2016, 07:13
    0

    BRE mare pandele asta………..o fi organizat evenimentul asta PROBONO?

  3. a
    andreea+d
    18 aprilie 2016, 08:23
    0

    Aia vechi, au devenit noi, adica tot ei! Pusculita de partid trebuie alimentata! Banere-le, panourile publicitare, costa! Campania murdara este platita din banii bacauanilor, sifonata de triunghiul negru, sugartau, ababei, secretarul popovici! Jaful secolului, continua!

  4. t
    tavi proca
    19 aprilie 2016, 17:23
    0

    de ce juriul nu a fost prezent la inmanarea premiilor?

  5. G
    Gala Star își schimbă a treia oară numele, din lipsă de „creație” | Moldova24
    22 ianuarie 2017, 05:06
    0

    […] Teatrul Municipal Bacovia organizează prin tradiție un festival de recitaluri dramatice. Inițial, s-a numit Gala Recitalurilor Dramatice, iar timp de zece ani a fost botezat Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice «Gala STAR». La venirea Ancăi Sigartău în fruntea teatrului Bacovia, în 2016, pentru o ediție, competiția artistică s-a numit Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”. […]

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.