~3 min lectură 0 comentarii

ANCOM atrage atentia ca vanzarea numerelor de telefon este o practica ilegala

Redacția Ziarul de Bacău

Deoarece în ultima vreme Autoritatea a primit o serie de sesizări în care erau implicate numere de telefon vândute sau cumpărate prin intermediul rubricilor de mică publicitate din presă sau de pe internet, ANCOM atrage atenţia asupra faptului că această practică este ilegală, numerele fiind alocate exclusiv furnizorilor de servicii de telefonie, aceştia fiind singurii care pot, la rândul lor, asigna un număr de telefon utilizatorului final.
Scoaterea la vânzare, de către un utilizator, a unui număr de telefon ce i-a fost asignat de un furnizor poate fi considerată o tentativă de fraudă, furnizorul fiind îndreptăţit să ia în acest caz o serie de măsuri cum ar fi: oprirea furnizării serviciilor prin intermediul respectivului număr, deconectarea numărului şi introducerea acestuia în carantină pentru o perioadă de timp sau returnarea utilizatorului final de drept, după caz.

Cei mai expuşi riscurilor sunt însă cumpărătorii acestor numere care, după ce plătesc uneori sume ce pot atinge chiar şi 1.000 de euro pentru un număr preferenţial, aşa-numitul „număr de aur” sau „număr de platină”, pot descoperi, la un moment dat, că numărul cumpărat nu mai poate fi utilizat. „Am avut sesizări privind numere de telefon cumpărate de pe internet care s-au dovedit a fi numere portate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Cumpărând un număr de la o persoană oarecare cumperi de fapt dreptul de folosinţă al numărului respectiv, care aparţine unui furnizor şi pe care acesta poate oricând să şi-l recapete dacă abonatul de drept nu a respectat condiţiile în care numărul i-a fost asignat”, a precizat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.

Contractele încheiate de furnizori cu clienţii lor, la fel ca şi termenii şi condiţiile de utilizare a cartelelor preplătite care constituie tot un contract pe care utilizatorii se obligă să îl respecte la achiziţionarea serviciilor, prevăd faptul că numerele sunt date în folosinţă utilizatorilor pe perioada contractului sau pe perioada de valabilitate a cartelei, ele rămânând sub controlul furnizorilor, iar nerespectarea condiţiilor de utilizare a numerelor alocate atrage după sine deconectarea acestora şi încetarea furnizării serviciilor.

Transferul unui număr de telefon între doi utilizatori, cu toate drepturile şi obligaţiile care decurg din acest fapt, este totuşi posibil, dar se poate face numai cu acordul furnizorului şi în condiţiile stabilite de acesta, printr-un contract de cesiune.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.