Andrei Muit, președintele Asociației Betania va deveni cetățean de onoare al orașului Buhuși. Propunerea a fost făcută de primarul din Buhuși, Ionel Turcea, la deschiderea oficială a Complexului de Servicii Comunitare din oraș, în momentul în care edilul enumera instituțiile de la care a primit sprijin pentru a deschide instituția. „Domnul Muit a făcut un efort deosebit pentru a ajuta comunitatea buhușeană, drept pentru care trebuie să îi mulțimim așa cum se cuvine pentru gestul său dezinteresat. În prima ședință a Consiliului local îi vom acorda titlul de cetățean de onoare al orașului Buhuși”, a spus Ionel Turcea. În afara distincțiilor oferite de presa locală și de premiul de excelență acordat de FSC la Gala premiilor comunității organizată anul trecut, premiul de cetățean de onoare al orașului Buhuși ar fi prima recunoaștere oficială venită din partea autorităților din județul nostru pentru Andrei Muit. El a venit în Bacău în 1995, dată la care a fost înființată și asociația pe care o conduce. În tot acest interval, Betania a investit în județul Bacău circa cinci milioane de dolari, banii provenind integral din Olanda, țara de origine a șefului de la Betania. (C.B.)
Lasă un răspuns