Andreea Balan va fi prezenta la Onesti, in aceasta seara, ca invitat special la Concursul de miss organizat de Colegiul National “Dimitrie Cantemir”, care se va desfasura la Casa de Cultura din municipiu, de la orele 17,00. “Am stabilit cu cei de la colegiu ca si Andreea Balan sa vina mai devreme de orele 17,00, pentru a putea sa facem probele tehnice, stiind ca ea are si un show de dans, pe linga cel muzical, ce presupune si o coregrafie speciala – ne-a spus Nicu Pirvu, de la Casa de Cultura din Onesti. Ne asteptam la un numar foarte mare de elevi, care vor veni la aceasta manifestare extraordinara. Noi sintem pregatiti, dar spectatorii trebuie sa vina mai devreme, ca sa-si ocupe locurile, care isi pierd valabilitatea dupa inceperea spectacolului, pe care noi intentionam sa-l difuzam, chiar in direct, la televiziunea locala, ONE TV”. Biletele pentru spectacol costa 6 lei si pot fi gasite la colegiul “Dimitrie Cantemir”, in Corpul A, Sala 4, sau in Corpul C, Sala 5. Pentru acest concurs, participantele au fost ajutate si de coregrafa Constanta Goncearova, de la Teatrul de Stat din Chisinau, care preda si la Fundatia “Stejarelul”, infiintata la Casa de Cultura din Onesti. Un alt concurs de miss organizat la Casa de Cultura va avea loc pe 5 noiembrie, pentru Colegiul National “Grigore Moisil”, si va fi precedat de un spectacol al Tetrului Bacovia, pe 4 noiembrie, de la ora 17,00, cu piesa “Napoleon era fata”. Pina acum, s-a mai desfasurat un singur concurs de miss, anul acesta, cel de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”. “Pina la sfirsitul lunii noiembrie, vor mai avea loc concursurile de miss de la colegiile Grigore Moisil, Nadia Comaneci si Petru Poni, dar si alte spectacole si activitati cultural-artistice, educative sau de divertisment”, ne-a precizat profesorul Theodor Adobricai, directorul Casei de Cultura din Onesti. Doar Liceul Teologic “Fericitul Ieremia” nu a organizat concurs de miss la Casa de Cultura, insa o eleva de la aceasta unitate, cu numele de scena Ramona, a evoluat in spectacolul colegiului Asachi, sustinind un recital de chitara, dupa cum ne-a spus Nicu Pirvu. (George MARTIN)
Andreea Balan cinta la Onesti, in aceasta seara
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
da…a fost foarte frumos nu ne asteptam sa vina Andreea Balan…:):)