■ Dumitriu este convins că mutarea este benefică jucătorului
FCM Bacău dispune, nici mai mult, nici mai puțin de cinci atacanți, în ordinea preferintelor lui Țiți Dumitriu, Cătălin Cursaru, Cristian Ciocoiu, Andrei Cristea, Mircea Ilie și Florin Petcu. Datorită afluenței de atacanți, Țiți Dumitriu a încercat în ultimele partide de verificare, începînd cu turneul din Belgia, să-i dea un alt rol celui mai tînăr dintre aspiranții la titularizare, Andrei Cristea, și anume, mijlocaș stînga. După părearea unora dintre microbiști, și chiar a unor antrenori de la juniori, mutarea lui Cristea pe stînga ar putea să-l dea peste cap pe tînărul jucător, în care clubul își pune mari speranțe. Țiți Dumitriu nu agreează însă această idee, mai mult, spune că este benefică pentru Cristea. „De ce să capoteze? Dacă este atacant, asta nu înseamnă că nu poate juca acolo unde l-am pus eu. Sînt antrenor și cred că știu să-mi fac meseria. Mai mult, dacă nu aș fi convins că poate, nu apelam la această variantă. Cînd antrenam în Grecia și cînd le dădem alte roluri unor jucătrori nu mai știau ce să facă în teren. Un vîrf trebuie să fie pregătit să joace și mijlocaș”, ne-a declarat Țiți Dumitriu. Tot gura lumii speculează această variantă pe care clubul băcăuan i-o acordă lui Cristea. Fiind un jucător de perspectivă, cota sa ar crește foarte mult în cazul în care ar deveni și titular sau, cel puțin, ar avea mai multe meciuri în picioare. Cum însă Cursaru și Ciocoiu sînt de neclindit din compartimentul de atac, Andrei Cristea are nevoie de un alt loc în echiă, pentru a-și mări cota, iar acela este postul de mijlocaș. Din păcate, în cele cîteva meciuri în noul său rol, Cristea nu a dat randamentul scontat. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns