Angajații din învățământ vor primi voucherele de vacanță. Ce valoare au tichetele de concediu

Redacția Ziarul de Bacău

Profesorii și ceilalți angajați din învățământ vor primi vouchere de vacanță în următoarea perioadă, au decis sindicaliștii și reprezentanții Ministerului Educației în cadrul Comisiei de Dialog Social. Proiectul discutat vineri va fi publicat în cursul zilei de astăzi în Monitorul Oficial, iar apoi școlile trebuie să facă solicitări pentru a primi tichetele de vacanță. 

Voucherele acordate profesorilor rămân la valoarea din 2019, adică fiecare profesor va primi 1.450 de lei pentru concediile desfășurate în România.

La începutul lunii iunie, guvernul a aprobat proiectul prin care tichetele de vacanță, valabile până pe 31 mai 2021, sunt acordate persoanelor din sectorul public, dar și din cel privat, pentru acoperirea unor cheltuieli în turismul din România.

Perioada de valabilitate a tichetelor a fost prelungită  pentru că mulți beneficiari nu au mai putut merge în concedii în România, după ce au fost instituite Starea de Urgență, timp de două luni, urmată de Starea de Alertă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

41
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Ala Bala Bortzo Kala
    27 iunie 2020, 10:12
    0

    Tichetele sunt impozabile, deci fiecare persoana plateste in jurul a 200 de lei din salariu, cash, ca sa obtina tichetul.

    1. I
      IG
      27 iunie 2020, 12:10 răspuns pentru @Ala Bala Bortzo Kala
      0

      Tragedie, platesti 200 si primesti 1450. Nasol.

    2. G
      Gigi Bacauanul
      27 iunie 2020, 17:22 răspuns pentru @Ala Bala Bortzo Kala
      0

      În jur de 200 lei, reprezinta de fapt, fix 145 lei. Adică 10%, dar e greu de calculat… Sa primești beneficii și sa nu ai habar despre ce e vorba? În învățământ? Halal cultura generala.

      1. A
        ALA BALA BORTZO KALA
        28 iunie 2020, 07:23 răspuns pentru @Gigi Bacauanul
        0

        Nu lucrez in invatamant, fraiere. Aflasem ca se platesc taxe, nu mai tineam minte exact cat, stiam doar aproximativ. Mi se pare corect sa nu se spuna ca astia primesc vaucere de 1450 de lei, ci de 1305 lei.
        Cat priveste prostia ta, poate de duci si te cauti, ca esti si agresiv pe deasupra, si- s-ar putea sa te gasim caftindu-te cu vreun stalp de telegraf.

  2. E
    Elevul
    27 iunie 2020, 12:52
    0

    Sunt meritate, mai ales la cati chiulai sunt in invatamant, in special in rural. Sunt profesori care chiulesc pe rupte, directori care nu isi fac nici o ora, fura de rup, contabile care nu prea dau pe la servici, dar iau tichete de pomana pentru a se relaxa. Asta-i tara praduita de jegurile care conduc de 30 de ani.

    1. A
      Alex
      28 iunie 2020, 02:26 răspuns pentru @Elevul
      0

      Dar sunt si oameni care isi fac treaba. La fel e in orice breasla (inclusiv a ta, daca ai un loc de munca).

  3. g
    gigiexpertu
    27 iunie 2020, 15:18
    0

    Pai ăștia-s in vacanta de prin martie . Nu ar fi fost normal că valoarea tichetelor să fie cel puțin dubla ? Un spor de stres cauzat de vacanta prelungită cum de nu și-au tras ? Trăiască pomenile plătite de fraierii de la privat…

    1. A
      Alex
      28 iunie 2020, 02:29 răspuns pentru @gigiexpertu
      0

      Cei mai multi dintre parinti abia fac fata la un copil. Asa ca, din punctul meu de vedere, chiar se poate vorbi de stres, cand, nu numai trebuie sa faci fata la 30 de copii ,dar trebuie sa-i mai si educi.

    2. A
      Andreea
      29 iunie 2020, 08:10 răspuns pentru @gigiexpertu
      0

      Sunt în „vacanta” dar unii și-au petrecut timpul liber făcând ore pe net, corecta d note și pregătind note pentru a 2a zi.Sunt părinte și știu ce munca a depus învățătorul copilului meu. Nu sunt bani de pomana. Gălăgia și agitația de la clase făcută de copiii noștri nu se pune?

      1. g
        gigiexpertu
        29 iunie 2020, 10:34 răspuns pentru @Andreea
        0

        @Andreea … adevarul ca de atata vacanta ma si mir ca mai au bietii oameni timp liber. pana la urma cum e ? au vacanta cand ar trebui sa munceasca si muncesc in timpul liber , sau cum ? ca nu mai inteleg nimic. ce legatura are agitatia si galagia ? deci mie daca imi urla utilajele in cap toata ziua ar trebui sa ma ingroape sef-miu in tichete de vacanta. si nu imi urla 3-4 ore ca la bietii oameni din invatamant , ci vreo 10-12 , asa lejer , ca la privat!

        1. B
          Bunicuta
          6 iulie 2020, 08:19 răspuns pentru @gigiexpertu
          0

          Tu nu pricepi inc e consta munca unui profesor in raport cu altele,in cazul asta desi socotesti ca esti expert la toate. Munca profesorului este aproape strict legata de prezenta copiilor.Pe copii nu poti sa-i tii in scoala ca la fabrica,10-12 ore. Multi profesori pierd o zi intreaga si cu naveta,dar tu de unde sa stii detaliile astea care nu-ti convin?Tu esti pe distrus scoala si tot ce reprezinta ea pentru ca atat te pricepi sa faci. De asta si suntem unde suntem acum,oameni ca tine au ajutat la distrugerea a tot ce era bun in trecut. Vino in invatamant ca sa intelegi ce inseamna activitatea unui profesor.

  4. D
    Dante
    27 iunie 2020, 16:44
    0

    D’le ce sa zic..au muncit …merita :D..E jale ce e cu tara asta…

  5. I
    Ilie
    28 iunie 2020, 04:33
    0

    După ce stau acasă de luni de zile ,și stau până la toamnă,că au obosit de atâta odihnă,primesc tichete, în timp ce multe cadre medicale care au lucrat zi și noapte, nu primesc 1 leu de la. Primărie sau de la minister! Este corect?

  6. P
    Profu'
    28 iunie 2020, 05:18
    0

    Medicii au salarii mult mai mari decât profesorii.
    Cine nu e mulțumit de cât de mult muncesc profesorii, să-și țină copiii acasă sau să-i ducă la școli private!!!

    1. g
      gigiexpertu
      28 iunie 2020, 07:23 răspuns pentru @Profu'
      0

      Tu cred ca esti cel mult prof’ de sport , la ce prostie ai debitat mai sus. Spre deosebire de profesori , medicii chiar au muncit si marea majoritate isi risca efectiv viata lor si a familiilor lor pentru banii aia. Aici nu era vorba de cat de mult muncesc profesorii. Era vorba de cat de mult NU muncesc profesorii. Vacanta din martie , frecat menta pe salariu intreg si acum , motul de pe rahat ,mai primesc si tichete de vacanta. Intelegi tu , cap sec , copii sunt acasa sau la scoli private din martie , dar tu , cap sec , iei salariu intreg si tichete de vacanta desi ai uitat unde e scoala la care prestezi.
      Astept cu deosebit interes , dupa alegeri , cand vi se vor micsora slariile deoarece scopul vostru de masa de manevra la vot se va fi terminat , sa vad daca mai stiti dansul pinguinului pe timp de greva. Copii tot acasa sau la scoli private vor fi , asa ca fara voi sau cu voi tot o varza.

    2. V
      Venu
      29 iunie 2020, 00:48 răspuns pentru @Profu'
      0

      Buna dimineața!
      Tu ai învățat la privat ?fraiere care ești?Stai acasă și o bati în cap,șanț școli unde profesorii nu iau nici noata doi la titularizare,rezultate zero la școală și mai vrei și vaucere??Bai parazite..care ești prost bata..nu ți-e frica să scrii tâmpeniile astea?Văi de capul tau de idiot!

  7. I
    Ionel
    28 iunie 2020, 07:08
    0

    Dățile bani câți de multi, proporțional cu chiulul tras anul acesta, fraierilor.

    1. B
      Bart Ender
      28 iunie 2020, 07:25 răspuns pentru @Ionel
      0

      Invata limba romana. E clar ca nu ai nici macar opt clase primare, deci se explica ura ta fata de scoala,

      1. M
        MagdaMa
        28 iunie 2020, 09:29 răspuns pentru @Bart Ender
        0

        Nu ura față de scoala este problema, ci faptul că noi, cei care lucram la privat si dormim cu telefonul si laptopul lângă pat, care nu avem weekend sau vacanta, deși din salariile noastre sunt platiti bugetarii, avem salarii mai mici si beneficii ioc. Nu inseamna ca uram scoala, ci nedreptatea…

        1. V
          Vadimir Ilici Lenin
          29 iunie 2020, 07:50 răspuns pentru @MagdaMa
          0

          Pai daca urati nedreptatea de ce nu va angajati la bugetari?! Sa dormiti cu capul pe perna linistiti nu cu telefonul si cu laptopul sub cap.. :)) Vai de mama voastra. Nu ati fi in stare sa dati un examen de titularizare..

    2. V
      Vadimir Ilici Lenin
      29 iunie 2020, 07:52 răspuns pentru @Ionel
      0

      Ionel ..Ionelule nu mai bea baiatule ..ca te RADE fetele ..ionelule hi hi hi :)) Vai de mama ta ca TEA facut PR / OSt

  8. R
    Rex
    28 iunie 2020, 13:29
    0

    Bună ziua!
    Dacă tot blamați profesorii, de ce nu intrati și voi în sistem, sa chiulit, sa fiți plătiți degeaba, sa aveți parte de astfel de beneficii?
    În sistemul educational este precum proverbul „Afara-i vopsit gardul și-n înăuntru leopardul”.
    Este foarte ușor sa judecam. Sunt părinți în aceasta tara care considera ca datoria profesorului e ii ofere „cei 7 ani de acasă” elevului, sa facă pe bona, în concluzie sa ii ia copilul de pe cap.
    Hai sa ne vedem gunoiul din ochiul nostru și după sa – l vedem pe al vecinului.

    1. i
      ionut
      29 iunie 2020, 07:55 răspuns pentru @Rex
      0

      REX nu-ti bate capul cu invidiosii si prostanacii ! Nu ai ce sa le explici orbilor! Se apropie examenele de titularizare si suplinire. Sa aiba curaj sa mearga la examen sa vedemcati vor lua !! SI poate din rusinea patita or sa invete ceva.. CA NU E USOR !!!

  9. L
    Lăpușneanu
    28 iunie 2020, 14:16
    0

    Unii cititori înjură profesorii, că o duc bine și chiulesc pe rupte! Sunt dintre cei ce chileau Ei înseși și nu învățau nici măcar să scrie! Rușine să le fie! De ce nu se fac profesori să „guste” din fericirea aceasta!

    1. V
      Vadimir Ilici Lenin
      6 iulie 2020, 07:47 răspuns pentru @Lăpușneanu
      0

      Vai de mama ta.. se vede ca ai baut cerneala la cat de gramatical scrii…!!!

  10. C
    Constantin
    28 iunie 2020, 14:25
    0

    Chiar merită, la cîtă școală online au făcut…..S-au rupt!! Să dați și la cei din spitale, luptă în „tranșee”, vorba aia în linia întîi… Doar astea doua categorii sint… miezul, ceilalți nimic!!

    1. D
      Dr.Mateescu
      28 iunie 2020, 18:24 răspuns pentru @Constantin
      0

      Manânci călcat.. fără șpagă mori in fata spitalului

  11. V
    Vasile Profesorul
    28 iunie 2020, 15:04
    0

    Se uita cu nonșalanță că și dacă nu s-a facut școală la clasă, s-a făcut școală ” on-line”, acolo unde au fost condiții. Și numai cel care a făcut-o știe că este chiar mai greu decăt la clasă!Dar acest…amănunt nu contează (?). Se uită că și în perioadele de vacanță ( pentru elevi!) sunt ședințe metodice, activități în scoală, diverse pregătiri pentru diverse examene și competiții, alte activități. Dar, nu-i așa, e mai ușor să critici decăt să faci! Chiar așa cum se spunea aici: dacă e așa ” dulce” viața de dascăl, de ce nu o faci tu? De ce nu se gasesc dascăli și este un număr foarte mare de suplinitori fără pregătire? Adevarul este că, întotdeauna (!), școală a fost înființată și …lăsată…la urmă. Ca și sănătatea ( pînă nu demult!).

  12. K
    K.L
    28 iunie 2020, 15:07
    0

    Dar la educatoarele din grădinițe v-ați gândit ? Se fac că
    lucrează 4 ore pe zi și au niște salarii … Cum să nu beneficieze de vouchere de vacanță după atâta muncă ?

    1. D
      DORINA
      28 iunie 2020, 18:05 răspuns pentru @K.L
      0

      Asa este.Muncesc 4 ore pe zi si mai primesc si cadouri de la parinti dupa atata munca intelectuala.

      1. V
        Vadimir Ilici Lenin
        6 iulie 2020, 07:48 răspuns pentru @DORINA
        0

        Frustrato…. fa te invatatoare si apoi vorbeste..!!!

      2. C
        Cetatean
        6 iulie 2020, 08:09 răspuns pentru @DORINA
        0

        Cand o sa va vad comentand si despre acei deputati care iau mii de euro pe luna absentand in masa sau dormind in sedintele la care se voteaza legile tarii,atunci va voi crede bine intentionata!Nu vad pe nimeni comentand cu atata ura la adresa parlamentarilor desi iau de 10 ori mai mult decat oricare altii.Gaura din buzunar v-o fac profesorii,nu parlamentarii!

  13. M
    Matelda
    28 iunie 2020, 17:12
    0

    Unul dintre cele mai corupte domenii, alaturi de sanatate, justitie, politie. Dar neintrecute de politica.

  14. i
    ionut
    29 iunie 2020, 07:46
    0

    Cei din invatamant sunt primii care vor primi vouchere. Vor urma pe rand TOTI TOTI TOTI bugetarii ! Asa ca angajati-va bugetari !! Nu mai pierdeti timpul ! Salalarii, beneficii etc. Dati examene, spagi , deschideti usi , cotloane in care sa fie cunostinte de mituit. Numai fraierii vor lucra in viitor la privat.

    1. A
      Alex
      29 iunie 2020, 17:14 răspuns pentru @ionut
      0

      In invatamant nu se intra cu spaga, ci cu examen. Spor la invatat si bafta la examen!

  15. m
    miron vasile
    29 iunie 2020, 17:21
    0

    Ei nu au stiut de criza financiara, nu au stiut de somaj niciodata, pe ei nu i-a afectat pandemia, in schimb primesc vouchere de vacanta. Ei sunt in vacanta 5 luni pe an, muncesc 4 ore pe zi… dar isi isi dau aere de savanti…

    1. B
      Bunicuta
      6 iulie 2020, 08:13 răspuns pentru @miron vasile
      0

      Vacantele inseamna de multe ori asistat la examene sau invatat pentru examene toata vara.Daca vreti sa incercati experienta de a invata zilnic de va sar capacele, la 34 de grade pentru niste examene de grad,va rugam sa veniti,sa vedeti ce bine poate fi in invatamant!Unii aveti atata ura pe acest sistem incat cred sincer ca vreti sa-l desfiintati. Nu va place educatia si nici invatatura,probabil..

      1. B
        Bunicuta
        6 iulie 2020, 08:15 răspuns pentru @Bunicuta
        0

        Apropo,stiati ca multi profesori folosesc voucherele pentru a se caza in centrele universitare unde sustin examene?Nu se duc in vacanta acolo.Se duc sa dea examene de 4 ore.

  16. D
    DORINA
    30 iunie 2020, 16:11
    0

    Draga Vasile sa stii ca a existat somaj si in invatamant ,mai ales printre profesorii de fizica-chimie.Din cauza asta am plecat din tara .Orele de chimie-fizica erau reduse si trebuiam sa iau ore de necalificat ca de exemplu: franceza ,engleza ,muzica si sport. Dar imi faceam dusmani printre sefi,pentru ca aceste ore erau pentru necalificati care se duceau cu mana plina la directorii de scoli.

  17. M
    Mircescu
    13 iulie 2020, 13:45
    0

    De curiozitate, ce salar au cei care dorm cu laptopul langa pat? Dar munca pe laptop, munca pe care tu o depui, cu ce difera de cea online a unui profesor? Aaa, da , el n-are laptop, ca nu I l-a dat ministerul, nici nu I l-a decontat. Iar cu chiulul, voi unde ati fost in aceasta perioada? Nu tot acasa? Despre venituri, incercati sa vedeti UN stat de Plata de la vreo scoala, apoi dati-va Cu parerea.

  18. S
    Silvia
    1 aprilie 2022, 09:12
    0

    În majoritatea școlilor din rural contabilii au 0,5 normă contabil și 0,5 normă secretar si nici un alt angajat didactic auxiliar. Să știți că au foarte mult de lucru inclusiv în concediu de odihnă sau chiar și medical pt. că nu are cine să înlocuiască!!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.