Douăzeci și doi de ani de închisoare. Atît îl costă pe Florin Enache, un bărbat de 47 de ani, beția din seara zilei de 13 iulie 1998, cînd, în urma unei încăierări între boschetari, Vasile Ungurașu a fost omorît în bătaie. Tribunalul Bacău l-a găsit vinovat pe Enache de săvîrșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, în condițiile în care acesta este recidivist. Inculpatul a precizat că declară apel la această sentință. Din declarațiile celor implicați a rezultat că, după ce au consumat patru litri de vin, unul de spirt medicinal și alte băuturi alcoolice, doi dintre boschetari s-au luat la bătaie. Victima îl acuzase pe Enache că i-ar fi furat niște bare de aluminiu, moment în care s-a declanșat altercația soldată cu moartea lui Ungurașu. Ultimul termen de la Tribunal s-a desfășurat ieri, prilej cu care avocatul inculpatului a susținut că acesta nu a avut intenția de a-l omorî pe Ungurașu, fapt care nici nu a fost demonstrat de declarațiile martorilor. Și Enache a avut obiecții cu privire la martorii audiați, declarînd în ultimul cuvînt în fața instanței că „recunosc că l-am lovit, dar fără intenția de a-l omorî, ci doar ca să mă apăr”. Procurorul de ședință a contrazis cele spuse de avocat: „Ne opunem categoric. Inculpatul a sărit cu picioarele pe toracele victimei și în mod clar avem de-a face cu un omor deosebit de grav. A avut această intenție”. În cele din urmă, instanța a decis: douăzeci și doi de ani de închisoare și zece de interzicere a drepturilor, sentință la care inculpatul a declarat apel. (C.POP)
Lasă un răspuns