~3 min lectură 1 comentariu

ANI i-a amendat pe deputaţii din Comisia juridică pentru nerevocarea lui Petre Roman. Printre amendați, Cosmin Necula

Redacția Ziarul de Bacău

Deputatul Cosmin Necula, PSD Bacău, a fost amendat cu 2000 de lei de către ANI pentru că nu și-a îndeplinit sarcinile prevăzute de lege. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) i-a amendat, marţi, pe toți deputaţii din Comisia jurdică prezenţi luni în şedinţă pentru că nu l-au revocat din funcţie pe Petre Roman, pentru incompatibilitate.

Deputatul Cosmin Necula
Deputatul Cosmin Necula

Astfel, au fost amendaţi cu câte 2.000 de lei cei 22 de membri ai comisiei care au fost luni la şedinţă, din care face parte și băcăuanul Cosmin Necula. Amenda a fost aplicată conform articolului 29, alinetul 3, din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, potrivit căruia „neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune”.

Deputatul Cosmin Necula a declarat pentru Ziarul de Bacău că va contesta amenda, deoarece a întârziat la ședință și nu a participat la punctul referitor la Petre Roman. „Nu mi se pare corect, ca principiu, să fiu amendat fără să se verifice dacă am fost sau nu în sală”, afirmă Necula. El spune că poate demonstra prin registrele audio-video că a absentat și a fost amendat degeaba. În altă ordine de idei, deputatul a promis că nu va întârzia, miercuri, la dezbaterea referitoare la Elena Udrea, unde va vota pentru încuviințarea urmăririi penale.

ANI a trimis, luni, o nouă solicitare Camerei Deputaţilor de revocare din funcţie a deputatului Petre Roman, după ce a constatat incompatibilitatea acestuia, raportul rămânând definitiv prin necontestare. Plenul Camerei Deputaţilor urma să ia act, în şedinţa de luni, de încetarea mandatului lui Petre Roman, pe baza raportului Comisiei Juridice pe marginea solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate.

În martie 2014, ANI a constatat că Petre Roman a fost în incompatibilitate din 20 decembrie 2012, întrucât deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată – Roman V. Petre Persoană Fizică Autorizată. Petre Roman a contestat iniţial raportul ANI la Tribunalul Bucureşti, instanţa constatând faptul că acţiunea împotriva raportului ANI a fost depusă la o altă instanţă decât cea competentă, care era Curtea de Apel Bucureşti. Mai mult, deputatul PNL nu prezentase dovada achitării taxei de timbru. La jumătatea lunii ianuarie, ANI a înaintat Camerei Deputaţilor o adresă în care solicită să se constate încetarea mandatului deputatului Petre Roman, prezentând dovada faptului că la Curtea de Apel Bucureşti nu a fost înregistrată vreo contestaţie în termenul prevăzut de lege până la rămânerea definitivă a raportului ANI. Petre Roman a depus o nouă contestaţie la raportul ANI, la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul fiind înregistrat în 16 ianuarie.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    ANI i-a amendat pe deputaţii din Comisia juridică pentru nerevocarea lui Petre Roman. Printre amendați, deputatul băcăuan Cosmin Necula | Bacaul Activ
    4 februarie 2015, 09:56
    0

    […] Sursa: Ziarul de Bacău. Citiţi continuarea aici. […]

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.