Anica Dumitru, o bătrînă de 92 de ani din localitatea Lespezi, comuna Gârleni, va primi din partea Amasadei Republicii Ungare din București premiul „Meșter al Culturii Populare Maghiare”. Decernarea premiului va avea loc marți, 24 septembrie, de la orele 14.00, în sala de conferințe a Hotelului Moldova, în cadrul unei reuniuni rganizate de Asociația Maghiarilor Cenagăi din Moldova (AMCM) și de Prezidiul Executiv al Uniunii Deocrate Maghiare din România. Cu această ocazie, Zoltan Kallos, etnograful distins cu premiul Kossuth, va aprecia munca depusă de premiantă printr-o videoproiecție. „Anica Dumitru suferă de Parkinson și este de cîțiva ani buni imobilizată la pat. Deplasarea ei pînă la Bacău nu va fi posibilă, așa că premiul va fi înmînat uneia dintre fiicele sale”, a declarat Andrei Borto, președintele AMCM. Intersant este că, în localitatea Lepsezi, Anica Dumitru este destul de puțin cunoscută. Valentin Flenchea, primarul comunei Gârleni, nu știa foarte multe despre Anica Dumitru, iar viceprimarul Francisc Imbrea ne-a solicitat ceva timp să afle mai multe amănunte despre viitoarea premiată. „Locuința Anicăi Dumitru este acum un adevărat muzeu în care sînt expuse machetele celor mai frumoase castele și catedrale din țară realizate de soțul său în urmă cu mai mulți ani. Despe dînsa, însă, nu cunosc foarte multe amănunte. Se spune că avea o voce foarte frumoasă, cînta balade, însă mai multe lucruri nu știm despre ea”, ne-a mărturisit, sincer, viceprimarul Imbrea. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns