O inedita manifestare va avea loc joi, in satul Pralea, din comuna Caiuti, unde va fi sarbatorit veteranul de razboi Constantin Aenoaiei, care implineste 100 de ani. Evenimentul este organizat de primarul comunei Caiuti, Iulian Durlan, in colaborare cu Asociatia Pro Basarabia si Bucovina (APBB) Onesti si filiala din Bacau a Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi (ANVR). Cele doua asociatii vor oferi cite o diploma pentru sarbatorit, care va fi omagiat si prin discursurile pe care le vor sustine generalul in rezerva Vasile Apostol, colonelul in rezerva Valerian Timofte, presedinte al ANVR Bacau, Constantin Rusanovschi, presedinte al APBB Onesti, avocatul Nicolae Enache, vicepresedinte al APBB, si alti invitati. “Ideea a apartinut altui veteran de razboi, Neculai Rogoza, care se apropie si el de 100 de ani, iar noi am sustinut initiativa si ne-am implicat in organizarea evenimentului – ne-a spus avocatul Nicolae Enache. 100 de ani reprezinta o virsta la care putini oameni ajung”. La finalul manifestarii va avea loc si un program artistic, ce va fi sustinut de ansamblul “Calutul”, coordonat de instructorul Francisc Enasel.
George MARTIN
Lasă un răspuns