~1 min lectură 2 comentarii

ANPC a luat la control toate stațiile OMV Petrom din țară. Ce verifică inspectorii

Andra Juverdeanu

Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat o acţiune de amploare, la nivel naţional, în staţiile de alimentare cu combustibil deţinute de OMV Petrom, marţi dimineaţă, 12 martie, scrie adevarul.ro.

Sursa foto: Google

Inspectorii ANPC verifică, în primul rând, modul de calibrare a pompelor, urmărind cantitatea netă de combustibil care este vândută clienţilor. De fapt, este vorba de concordanţa dintre ceea ce apare pe bon şi ceea ce este în rezervor. Cu alte cuvinte, ANPC verifică dacă românii sunt păcăliţi la pompă.

De asemenea, ei efectuează contoale şi în magazinele staţiilor de alimentare, atât în ceea ce priveşte produsele alimentare, cât şi nealimentare.

Potrivit Antena 3, inspectorii ar fi suspendat deja activitatea a cinci stații din București, două dintre acestea fiind redeschise.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cristian
    12 martie 2024, 12:42
    0

    In primul rand nu ar trebui sa existe statii peco in oras, printre blocuri sau zone populate, intens circulate…civilizatie

    1. g
      gigi
      12 martie 2024, 19:45 răspuns pentru @Cristian
      0

      In pimul rand OMV ar trebui interzisa in Romania.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.