Anselmo – hanul de linga Bacau unde bei si maninci ungureste

Unul dintre reperele turistice ale bacauanilor, Hanul Anselmo din Oituzul Ardelean, reintra in circuitul turistic in „haine” noi, renovat si cu oferte destinate celor care il aleg pentru un sejur, pentru un week-end sau numai pentru un popas de citeva ore. Situat la numai 109 km de Bacau si la doar 43 km de Onesti, aflat pe drumul national si european care face legatura intre Onesti si Brasov, hanul este preferat in special de moldoveni si mai ales de bacauani, dovada fiind – spune unul dintre proprietarii lui, Tamas Sandor -, ca dintre clienti 75% sint din aceste zone. „Este o locatie tipic transilvaneana – a precizat proprietarul, cautata de cei care vor sa vada si altceva decit ce au acasa”.

Turnul ca de cetate al hanului, construit linga corpul cladirii principale, se vede de departe, de urinde vii. Desi proaspat renovat, constructiile dau complexului aerul vechi al fostei locatii, ridicata in secolul al XIX-lea, dar si al castelelor medievale ale Transilvaniei. Povestea hanului este, insa, primul lucru interesant. Ne-a spus-o chiar Tamas Sandor, care a tinut sa-l omagieze, astfel, inca o data pe cel care a dat personalitate locatiei. „Castelul de astazi a fost, la origini, un grajd si o sura. Locatia a apartinut unui cioplitor in piatra, Pittino Anselmo, din Italia, care a venit in Oituz impreuna cu fratele sau, acum mai bine de 120 de ani”.

Cum si-a gasit un italian… Oituzul

Pittino s-a indragostit, la Oituz, de Gyergyai Julianna (Iuliska), cu care a avut foarte multi copii. A devenit, prin meseria lui, foarte cunoscut, dar si instarit. A facut drumuri, poduri si podete. Cioplitorul s-a ocupat, insa, si cu schimbul de cereale si de scindura, negot ascuns, in parte, de ochii Fiscului. Zona Oituz era o regiune de granita, supusa unui razboi vamal, comercial, intre Turcia si monarhia austro-ungara. Ulterior, constructia din gospodaria lui Anselmo a fost si Casa Vamilor, apoi a jandarmilor. Constructorii de astazi au pus, pe un perete exterior, chiar in strada, o inscriptie cioplita in piatra de Pittino, pe care au gasit-o in pivnita. Ea arata ca italienii au cumparat locatia in anul 1882 si au renovat-o in 1991 – 1992. Portalul de la intrare este si el reconstituit dupa modelul unuia din 1940 si contine fragmente din cel vechi. Este o poarta din lemn, maiestuoasa, modelata si pictata in specific ungursc, cu ghirlande verzi si flori rosii si albe, culorile de stat ale Ungariei. Aerul casei vechi a familiei Anselmo se simte si in camerele de dormit. In pereti au ramas incastrate fragmente din vechile ziduri, iar o usa de la intrare are canaturile din piatra cioplita chiar de Pittino. Un dulap de epoca, un godin la fel de vechi si citeva tablouri te aduc, spi ele, in timpurile vechi. Intr-o fotografie de epoca apare Pittino, afisind prosperitate, cu trabucul intre degete si cu un aer de om implinit. In alta este toata familia italianului si a temperamentalei unguroaice Iuliska.

Petreceri vinatoresti

Reconstruita, locatia dispune, acum, de un restaurnat cu 80 de locuri si doua separeuri. Toate emana un aer vintoresc, dar si nobiliar, fiind decorate cu trofee de vinatoare, cu arme vechi si efigii ale unor figuri importante in istoria Ungariei. In semineele in stilul vechilor castele si locuinte nobiliare ale maghiarilor arde, linistitor, focul, iar intr-un colt, o pianina asteapta degete pricepute, de artist. Dar, a fost reconstruita si locuinta familei Anselmo, de alaturi, cu zece camere cu doua si trei paturi, pentru 20 – 25 de persoane. Sint, acolo, inca cinci camere pentru insotitori, pentru persoane cu venituri mai modeste, iar in podul cladirii principale sint amenajate 40 de locuri de cazare pentru elevi si studenti. Compexul are sauna si jacuzzi si are in pregatire si pivnita lui Pittino de acum 50 de ani. Pentru proiectele de training, complexul dispune si de o sala de conferinte, cu 20 – 25 de locuri. „Avem o jumatate de hectar teren intravilan – spune proprietarul actual -, crestem si doi cai, care pot fi inhamati la caruta in timpul verii, iar iarna la sania cu zurgalai, pentru plimbari in imprejurimi. Linga locatie, la un kilometru, este un observator de urs, pentru cei mai curajosi, iar mai sus este si o pastravarie”. Cu locuri de promenadă pentru domni – suna o invitatie care ne chema la han -, cu iatace de odihnă pentru cocoane si cotloane de rendez-vous pentru amorezi, dar si ograda de hirjoana pentru copilasi zvapaiati si poteci de taina pentru discuţiuni ce nu sint pentru toate urechile, locatia devine si mai interesanta. Dar, daca amintim si de clondirele cu palinca „prima” – cum suna invitatia -, de ulcelele cu burtile pline de vin, de tapii de bere si de afinata culeasa de unde se cutreiera ursii, de talerele de lemn pline cu bucate alese, de pastravii scosi din raceala piriului, ca si de caprioara fezandata cu mirodenii si afine din umbrişul padurii, de urda, casul si brinza aduse de ciobani tocmai din creierii muntilor si, evident, de piinea dospita cu cartofi si coapta pe vatra, pe care chiar le-am gustat la fata locului, speram sa va convingem ca hanul merita din plin cele trei margarete cu care a fost clasificat in sistemul pensiunilor agroturistice.