Jules Verne isi imagina lumea ce va exista peste citeva decenii, bizuit pe cercetarile stiintei din vremea sa. La el existau inventii tehnice si tehnologice si aventuri. Cind noi, azi, discutam despre o perspectiva asupra viitorului, cred ca trebuie sa ne gindim la altceva: la profilul moral si mental al oamenilor de miine, la mentalitati si spiritualitate. Le putem, oarecum, anticipa, deoarece „Viitorul si trecutul/ Sunt a filei doua fete”. Orice s-ar intimpla in lume, raminem oameni. Atita vreme cit vor intelege Ghilgames sau Odiseea, oamenii de miine vor fi aceeasi specie cu oamenii de ieri si cu noi, cei de azi – si cred ca aceste opere vor fi intelese inca multa vreme de aici inainte. In lucrurile esential umane, viitorul seamana cu prezentul si cu trecutul. In cele mai putin importante (care tin de civilizatie mai ales – ce ne asigura comoditatile si cunoasterea, dar nu neaparat si fiintarea), multe s-au schimbat de-a lungul mileniilor si se vor schimba si mai mult in urmatoarele secole.
Oamenii nu l-au gasit vreodata cu adevarat pe Dumnezeu si nu-l vor gasi, probabil, nici in viitor, dar Dumnezeu ne va gasi mereu pe noi. Datorita Lui, statistic vorbind, fortele distructive sint mult inferioare celor constructive. Doar ca orice distructie aduce suferinta, spaima – si asta amplifica in constiinta noastra imaginea puterii fortelor distructive. Insa in realitatea lumii ele nu pot covirsi energiile vietii, ale intelepciunii, ale bunatatii, ale caritatii.
Nu cred in profetii (Iisus ne spune limpede ca viitorul ii e cunoscut si sta in puterea doar a Tatalui). Cred ca Apocalipsa e un avertisment despre o posibila lume in care am putea ajunge daca ne pierdem credinta, bunavointa fata de semeni, inima iubitoare. Atunci ne-am pierde capacitatea de a renaste dupa dezastre. Sf. Ioan Teologul cred ca are dreptate spunind despre cei patru cai ai Apocalipsei ca sint ipostaze ale degradarii Logosului. Deoarece Logos egal Fiinta, Apocalipsa ne avertizeaza ce s-ar intimpla cu lumea noastra daca oamenii si-ar pierde fundamentul ontologic si spiritual al existentei si s-ar bizui pe un substrat pur material.
Cred, totusi, ca noi traversam o perioada de schimbare radicala a umanitatii si ea a inceput cu aceasta inventie care este PC-ul si care a permis dezvoltarea unei retele de comunicare globala. Ceea ce cunosteam, in urma cu 20 de ani, drept etica, se metamorfozeaza vazind cu ochii. Problemele morale puse in duscutie cu asiduitate (diversele responsabilitati: ale stiintei, ale politicii, ale culturii) in vremea tineretii noastre, au ramas ca un fundament si pentru tinerii de azi, insa atunci cind ei incearca sa le discute la rindul lor, se vede limpede o poticnire a judecatii critice. Aici cred ca se afla slabiciunea unei lumi ce devine foarte alunecoasa, cu existente fugace. Dar, in mare parte, viitorul poate fi intuit si nu le pot gasi secolelor ce vor urma cantitati mai mari de Rau decit celor precedente. Pericole mai mari insa, exista cu siguranta.
Dan PERSA
Lasă un răspuns