~3 min lectură 5 comentarii

Antonescu: Alegerile anticipate sunt necesare indiferent de soarta moţiunii de cenzură

Redacția Ziarul de Bacău

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, prezent sâmbătă la Slatina, la alegerile din organizaţia judeţeană de partid, a declarat că este nevoie de alegeri parlamentare anticipate, iar liberalii îşi asumă riscul de a forma un nou Guvern, dar numai în condiţiile în care la votul de învestitură al Parlamentului ar fi votat un program de guvernare al PNL.

„Avem curajul să preluăm guvernarea dacă printr-un vot de învestitură în Parlament va trece programul nostru de guvernare. Sigur că e puţin probabil acest lucru, dar, dacă se va întâmpla, PNL este dispus să guverneze. (…) Alegerile parlamentare anticipate sunt necesare indiferent de soarta moţiunii de cenzură şi a Guvernului, pentru că în iarnă am putea ajunge din nou la situaţia de acum, dacă din diverse motive Guvernul condus de Emil Boc nu ar lua măsurile anunţate şi ar rămâne în funcţie. E nevoie de o majoritate parlamentară solidă şi legitimată. Legitimitatea politică a Guvernului condus de Boc este şubredă”, a spus Antonescu.

El a comparat liberalii cu pompierii salvatori, în contextul în care, a afirmat liderul PNL, criza economică este un foc ce arde România. „Preluăm şi mâine guvernarea, dar cu o condiţie: să guvernăm noi, nu căpuşele actualilor miniştri Udrea, Berceanu, Videanu etc. PNL nu se dă înapoi de la guvernare dacă pică actualul Guvern la o moţiune de cenzură”, a completat Antonescu.

Întrebat de jurnalişti dacă ar fi dispus să fie prim-ministru în perioadă de criză, liderul PNL a răspuns că nu are „ambiţia” de a fi premier, dar ar fi dispus să îşi asume riscurile electorale ale unei asemenea funcţii.

Preşedintele PNL a reaminitit şi câteva dintre propunerile liberalilor pentru depăşirea crizei economice, arătând şi de ce, în opinia sa, una din soluţiile propuse de PSD, respectiv impozitarea progresivă, nu ar aduce rezultate economice pozitive. El a afirmat că deficitul bugetar se rezolvă prin reducerea cheltuielilor şi este o crimă ca reducerile să se facă din banii pensionarilor şi salariaţilor şi nu din sumele alocate cheltuielilor.

Despre alianţele la nivel local între PNL şi PSD sau PDL, Antonescu a menţionat că liberalii sunt „în război” cu PDL, dar nu se poate impune unei organizaţii locale să nu facă alianţă cu un partid sau altul.

Liderul PNL s-a aflat sâmbătă la Slatina unde se desfăşoară alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene PNL Olt. Pentru funcţia de preşedinte candidează actualul preşedinte Ioan Ciugulea şi deputatul Gigel Ştirbu. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. n
    nenea Iancu
    5 iunie 2010, 19:07
    0

    Da ,sigur ca da,…vom schimba niste hoti cu alti hoti poate mai flamanzi ca astia.Solutia ar fi sa iesiti toti in strada,sa mai facem o revolutie,sa luam la cercetat cum si-au facut averile fiecare..toate curvele politice indiferent ce partid au.Nu va lasati inselati…nimic nu se va schimba,de 20 de ani se spune acelasi lucru.pe timpum lui Ceausescu..eram o natiune respectata si fara datorii.Am duso greu…dar acum cati o duc bine?.10 la suta,iar restul sant sclavii politicienilor care va prostesc inainte de alegeri cu un kil de salam.In Romania nu exista politica de dreapta sau de stanga..exista doar o mafie care ne ingenunchiaza si ne omoara cu incetul.Judecati singuri…

  2. m
    mugurel
    5 iunie 2010, 20:48
    0

    Crin, bineinteles, infatuat ca intotdeauna. Dar daca pompierul salvator va fi Varujan, sper sa nu confunde furtunul de benzina cu cel de apa, si sa arda focul si mai tare. Este clar ca actualul guvern are o problema mare de imagine, si trebuie schimbat. Dar sa vina flamanzii astia care au nevoie de bani sa-si plateasca datoriile la partid, si care au si ei clientela lor… Singura solutie acum ar fi un nou guvern format numai din oameni apolitici, profesionisti, in care, chiar daca va lua masuri nepopulare, oamenii sa poata avea incredere. Bineinteles ca sansele ca aceasta sa se intample sunt la fel de mari ca probabilitatea de a castiga Boc premiul Nobel pentru economie.

  3. m
    mugurel
    5 iunie 2010, 20:49
    0

    Sau cu sansele de a mai creste vreo 20 cm in inaltime.

  4. g
    george
    6 iunie 2010, 10:18
    0

    Antonescu incepe sa devina un individ penibil care se face de ras cu fiecare declaratie. A avut si de la cine sa invete: maestrul Tariceanu.

  5. p
    pedliistul
    6 iunie 2010, 11:15
    0

    Crin Antonescu este un om politic remarcabil dar trebuie sa inteleaga ca pana in 2014 nu poate sa fie Presedinte al Romaniei ci doar al PNL daca va reusi un scor bun cu acest partid la alegerile din 2012. Crin sa faca politica liberala si nu social comunista ca PSD si sa promoveze oamenii de valoare nu ,,pasaricile migratoare ,, din politica PNL. Succes d-le Crin Antonescu dar fara PSD.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.