Antrenorul emerit Ion Sarban, specializat in lupte greco-romane, a implinit in aceasta saptamina, pe 5 august, 41 de ani. Momentul nu a trecut nemarcat, familia si prietenii fiind alaturi de el. Tehnicianul de la Sport Club Municipal Bacau isi aduce aminte, printre altele, ca nu neaparat zilele de nastere au fost cele mai frumoase din viata lui. „Dupa ziua in care m-am casatorit, cea mai fericita a fost cea in care (5 august 1997) mi s-a nascut baiatul, George, tot «leu» ca si mine. Stiu ca l-am luat de la maternitate si mi-a adormit in brate. Timp de trei ore, cit a dormit, am stat nemiscat de frica sa nu-l trezesc. De asemenea, mi-aduc aminte cu mare placere de ziua cind am luat prima medalie din cariera de sportiv. Era in 1983 si aveam concurs in sala de la Universitate. Competitia s-a lungit pina la miezul noptii, dar am incheiat-o in triumf. Eram in al noualea cer. Ai mei m-au asteptat cit m-au asteptat si apoi au plecat pe strazi sa ma caute. Pe la miezul noptii m-am intors acasa ca un erou. Mama fierbea. Ce medalie, ce diploma, ce felicitari? Am luat o bataie de o tin minte si acum. O alta amintire de suflet este cea de la Budapesta din 1995 cind, la «mondialele» de juniori am plins cind s-a intonat imnul Romaniei in onoarea elevului meu Marian Bradea, campion mondial”
Cea mai tare este insa o intimplare din urma cu aproape doi ani. „Am plecat cu George, cu masina, sa alimentez. El statea, ca de obicei, in spate. Cind am ajuns la Peco am alimentat si apoi m-am dus sa platesc cu cardul. Cit am lipsit eu, George a coborit din masina si s-a ascuns. Eu n-am observat. Am urcat si am plecat spre casa. Pe drum am inceput sa vorbesc cu el. A trecut ceva timp pina mi-am dat seama ca nu raspunde. Mai adormea, citeodata. Am verificat si am vazut ca bancheta din spate era libera. M-am speriat si am plecat inapoi. Cind l-am gasit el se pregatea sa ia autobuzul. M-a «aburit» ca s-a dus sa-si ia niste dulciuri. I-am dat si eu vreo doua «dulciuri» si am rasuflat usurat. Bine ca nu se intimplase nimic rau”, ride acum Sarban.
Lasă un răspuns