Antreprenorul Strabag a început testările la Stația de demanganizare construită în Gherăiești pe parcursul ultimului an, a anunțat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău și al ADIB (Asociație de Dezvoltare Intercomunitară Bacău – forul tutelar al CRAB).
În acest moment se efectuează operațiunea de spălare a filtrelor catalitice, urmând ca testele să se întindă pe aproximativ o lună de zile, dacă totul decurge conform planului.
Prin intermediul stației, va fi tratată apa care provine din cele 93 de puțuri de captare reabilitate în cadrul aceleiași investiții. „Noutatea este că procedura de tratare este pe bază de oxigen, iar asta înseamnă o apă mai curată”, a precizat președintele Consiliului Județean Bacău.
„Am construit, astfel, o sursă alternativă de alimentare cu apă a municipiului Bacău, printr-un proiect complex, cifrat la 7,5 milioane euro, care va permite – împreună cu viitoarea Rezervă – furnizarea de apă către băcăuani în caz de avarii la aducțiunea de la Valea Uzului. Suntem primii din țară care am finalizat unul dintre contractele finanțate prin POIM. Ni s-a părut important să scăpăm de teama de a rămâne fără apă în municipiul Bacău”, a declarat Ivancea.
Punerea în funcțiune a noului obiectiv de investiție este cu atât mai mult o provocare pentru operatorul CRAB, cu cât acesta trebuie să asigure, în paralel necesarul de apă potabilă, în regim de continuitate, pentru populație, și cantitatea de apă folosită de constructor pentru testarea, în condiții operaționale, a noii stații.
Apa produsă la Gherăiești trebuie transportată la stația Barați prin conducta numită generic Rezerva de Apă. În acest moment, Primăria Bacău, cea care derulează investiția prin PNDL, are dificultăți în realizarea recepției lucrărilor.
Alina a zis
Mai da nu se mai poate cu domnul asta care tot face ceva. Chiar nu poate sta si el ca viziteu naibii linistit? E de la usrplus parca, sau de la pnl, nu?
PS. Pt hastag prostovanii care nu s-au prins, domnul e de la psd si chiar face treaba buna :)))))))
Viorica a zis
L-ai testat?!
alina a zis
da. e foarte bun omul, mult peste ciudateniile locale de dreapta 😉 prefer cu stanga 😉
Kami a zis
bine ca n o face firma lui Gaina