~5 min lectură 5 comentarii

VIDEO: Se reabilitează segmentul cu avarii al aducțiunii de la Valea Uzului. CRAB a prezentat calendarul investițiilor de 470 milioane euro din județul Bacău

Florin Popescu

Segmentul de 23 de kilometri rămas nereabilitat, al aducțiunii de la Valea Uzului, pe care se produc cele mai multe avarii care lasă municipiul Bacău fără apă, va fi reabilitat cu fonduri europene. Contractul de execuție se va semna în zilele următoare. De asemenea, CRAB derulează o licitație pentru schimbarea conductelor din interiorul municipiului Bacău, prin care se pierd anual zece milioane de metri cubi de apă.

Arhiva 18 iulie 2019

Compania Regională de Apă Bacău a prezentat calendarul investițiilor în rețelele de apă și canalizare din județul Bacău, cu fondurile de 470 de milioane de euro din aplicația POIM. Cele care prezintă cel mai mare interes sunt cele care vor rezolva problema apei în municipiul Bacău, dar vor îmbunățăți și tratarea și transportul apei în tot județul.

De la Valea Uzului până la Stejaru, conducta a fost reabilitată deja și, în urma unor avarii, s-au proiectat lucrări pentru „punerea în siguranță” a tronsonului. Un studiu pentru depistarea problemelor și furnizarea soluțiilor a fost finanțat de Consiliul Județean, iar Primăria Bacău va trebui să le pună în aplicare.

Finanțare de peste 470 milioane euro, 20 de contracte de execuție lucrări, 4 contracte de servicii și 3 contracte de furnizare

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean și al ADIB  (asociația primăriilor și CJ care gestionează serviciile de apă și canalizare), și Nina Chiper, managerul CRAB, au detaliat scopul și valoarea lucrărilor și achizițiilor și au semnat un contract pentru dotarea cu utilaje noi a companiei de apă băcăuane.

„Testele la stația de demanganizare pe care o construim la Gherăiești au început. Suntem aproape de finalizarea unui proiect complex, de 7,5 milioane euro, prin care am reușit să reabilităm și 93 de puțuri de captare a apei, construind astfel o soluție alternativă de alimentare cu apă pentru municipiul Bacău”, a declarat președintele Valentin Ivancea.

De asemenea, CRAB va desemna în a doua parte a lunii octombrie un câștigător pentru modernizarea tronsonului Stejaru – Bacău (23 km) din aducțiunea ce vine de la Valea Uzului, sector de conductă nereabilitat de cel puțin 30 de ani. Dacă nu vor fi contestații, procedura se va încheia cu semnarea contractului de execuție lucrări, estimat la aprox. 30 milioane euro (fără TVA).

„Sunt două investiții de anvergură, totalizând o finanțare europeană de peste 40 milioane euro, ce vizează, cu predilecție, municipiul Bacău și locuitorii săi, care în ultimii ani – pe fondul avarilor repetate înregistrate în rețeaua de utilități – au fost privați de furnizarea apei în regim normal”, a apreciat Ivancea.

Președintele CJ și al ADIB și Nina Chiuper, managerul CRAB au prezentat modul în care este implementat acest program de investiții, de care vor beneficia 41 de unități-administrativ teritoriale din județ.

În primele 10 luni de la semnarea contractului, „fotografia” arată astfel:
-un contract este în curs de execuție;
-5 contracte au fost scoase la licitație, iar procedurile sunt în desfășurare;
-până la sfârșitul lui 2021, alte 6 contracte vor fi scoase în licitație;


-8 contracte așteaptă unda verde din partea Jaspers, consultantul Comisiei Europene, urmând ca – după aprobarea acestuia – să fie lansate licitațiile aferente.

Aplicația POIM înseamnă, pentru județul Bacău, o finanțare de peste 470 milioane euro, concretizată în 20 de contracte de execuție lucrări, 4 contracte de servicii și 3 contracte de furnizare:

Prezentare stadiu POIM CRAB… by Florin Popescu

Dotarea CRAB se îmbunătățește cu 20 de autospeciale și echipamente

Cu ocazia conferinței de presă, a avut loc și semnarea unuia dintre contractele de furnizare – în valoare de 3 milioane euro, care va aduce în patrimoniul CRAB 20 de autospeciale și echipamente de ultimă generație. Acestea vor contribui la sporirea capacităților de intervenție a operatorului în caz de avarii & reparații curente.

Așa cum lesne se poate observa, vorbim de investiții cu grad ridicat de complexitate, nu de luminițe în pomul de Crăciun, iar dacă unii își imaginează că astfel de investiții se implementează de la sine – prin declarații și postări meschine, degradante ca nivel de exprimare – se înșală.

Până la urmă, rezolvarea problemei apei trebuie să fie o prioritate pentru toți, inclusiv pentru cei din conducerea Primăriei Bacău, chiar dacă de un an de când se află la „timonă” această conducere nu a făcut nimic semnificativ în oraș. Le recomand, călduros, să vorbească mai puțin și să muncească mai mult în slujba cetățeanului. Că pentru asta sunt plătiți.

– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău și al ADIB

Semnare Contract Furnizare … by Florin Popescu

Stația de la Cărăboaia, finalizată înainte de termen

Stația de tratare a apei Cărăboaia a fost modernizată cu 5,3 milioane euro fonduri UE. Peste 217.000 de băcăuani beneficiază de investiție, iar lucrările au fost finalizate înaintea termenului din contract, a anunțat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

Nina Chiper, managerul CRAB, a precizat că stația de la Cărăboaia este una dintre cele două administrate de compania de apă băcăuană. Contractul de finanțare prin POIM s-a semnat în 2017, cu termen de finalizare decembrie 2022. „Am terminat cu peste un an mai devreme”, a precizat Chiper.

Detalii despre stația de la Cărăboaia:

Receptie statia de tratare … by Florin Popescu

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. j
    jiji
    3 octombrie 2021, 15:42
    0

    Promisiuni + minciuni = marca PSD. Auzi perioda de finantare 2014 – 2020. Nu cumva acusi suntem in 2022????Praf in ochii bacauanilor.

    1. A
      Andrei
      3 octombrie 2021, 17:08 răspuns pentru @jiji
      0

      Domnul JIJI… Buna dimineata! Banii sunt de pe exercitiul financiar 2014-2020! Prima data facem documentare si apoi ne bagam ca….in……

    2. S
      Sustin USRi!
      3 octombrie 2021, 19:13 răspuns pentru @jiji
      0

      Pariu ca ai votat USR? Doar aia si KWI mai vad in toate PeSeDe…

    3. g
      gigi
      5 octombrie 2021, 06:48 răspuns pentru @jiji
      0

      jiji, uite de aia merge rau treaba in tara asta, ca sunt multi spalati pe creier ca tine de care se folosesc unii sau altii cand au nevoie. nu ai priceput nimic dar ai pareri . noroc ca te-au spalat pe creier cu peeeee seeeee deeeee ca altfel nu stiai pe ce lume traiesti, dar asa ti se pare ca esti destept cand de fapt esti gramada. adevarul e ca pretentii sa ai de la unul pe care il cheama…jiji?! ia zi sincer, ai votat usr asa e?! :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))) atunci e de inteles

  2. D
    DORINA
    4 octombrie 2021, 20:07
    0

    Si eu cand locuiam in BACAU erau probleme cu apa ,acum 25 de ani.Ne puneam apa prin damigene.Trebuiam sa plec la servici ,si atunci isi gaseau sa ne ia apa.Ma spalam cu canita de apa pe fata.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.