Uzinele de producere a apei potabile, stațiile de epurare și recipientele de stocare a apei potabile înainte ca aceasta să ajungă la consumator vor intra în vizorul specialiștilor de la Igiena Mediului din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP). Timp de două luni, toate unitățile producătoare de apă potabilă din județ vor fi evaluate de cadrele medicale de la DSP, primele investigații efectuate de aceștia fiind cele de despistare în laborator a germenilor, a conținutului de clor, a nitriților, nitraților și metalelor periculoase, cum ar fi plumbul sau nichelul. Controalele de calitate ale apei potabile, dar și a instalațiilor în care aceasta se produce, vor fi efectuate de DSP pînă la data de 30 martie, după care uzinele care alimentează cu apă localitățile județului vor fi obligate să-și scoată noi autorizații sanitare de funcționare. „După încheierea perioadei de evaluare a unităților de producere a apei potabile, acestea vor fi obligate să-și reînnoiască autorizațiile de funcționare. Începînd din acest an, aceste unități vor fi obligate să aibe laboratoare proprii, dotate modern, astfel încît să-și monitorizeze permanent calitatea apei pe care o distrubuie”, ne-a declarat dr. Angela Aflorei, director adjunct al DSP. În situația în care unitățile respective nu vor reuși ca în următoarele două luni să-și organizeze laboratoare moderne de analize chimice și bacteriologice ale apei, autorizațiile sanitare vor fi întocmite cu obligativitatea respectării unor clauze. Dacă nici în perioada de grație acordată de DSP pentru dotarea cu aparatură, unitățile de producere a apei nu-și vor amenaja laboratoarele corespunzător, acestea pot rămîne fără autorizație sanitară de funcționare, deci pot fi închise de specialiștii DSP. (C.D.)
Lasă un răspuns