~2 min lectură 4 comentarii

Apel umanitar! Cristi are nevoie de bani pentru tratarea unui cancer de oase și pentru o proteză

Redacția Ziarul de Bacău

Cristi Bârgăoanu, profesor la Școala Miron Costin din Bacău, are nevoie urgentă de fonduri pentru tratarea unui cancer osos de care suferă. De asemenea, ca să-și reia cât de cât viața normală, i-ar fi utilă o proteză al cărei preț depășește puterile sale și ale familiei. Logodnica sa a lansat un apel umanitar și speră să poată aduna fondurile necesare.

Bună ziua. El este logodnicul meu, Cristi Bârgăoanu. Anul trecut, pe 29 decembrie, ne-am logodit, iar in martie am aflat, târziu, că are cancer osos.

După o încercare nereușită de chimioterapie, piciorul afectat, cel drept, a fost amputat de la șold, la spitalul AKH din Viena, în iunie. Costurile au fost foarte mari, 20.000 de euro.

După operație a primit un tratament care nu este decontat în Romania, 1.600 de euro pe lună a costat. După 3 luni, s-a constatat ca tratamentul nu l-a ajutat foarte mult.

Acum urmează un tratament si mai scump, de aproximativ 3.500 de euro pe lună, de asemenea nedecontat de stat. În afară de acest tratament, Cristi are nevoie și de o proteză, pentru a-și relua viața normală, atât cât se poate. O proteză care i-ar permite acest lucru costă aproximativ 20.000 de euro.

Familia lui este îndatorată până peste cap la bănci și nu își mai permite alte împrumuturi. De aceea, vă rog din suflet să îi ajutăm, să le mai ușurăm povara financiară. Din puținul fiecăruia se face mult pentru Cristi. Contează enorm. Fără ajutor, el nu ar fi putut să își cumpere tratamentul din lunile anterioare. Viața e scumpă atunci când ai cancer.

Mulțumim din suflet pentru sprijinul acordat și până acum. Vă rog să distribuiți această postare și să întindeți din nou o mână de ajutor unui om tânăr, cu mare dragoste de viață.

Pentru donații, au fost deschise mai multe conturi, pe numele Cristian Bârgăoanu:

Cont Banca Transilvania : RO67BTRLRONCRT0622287401
Cont ING: RO94INGB0000999902940550
Cont Revolut pe România: RO33 BREL 0005 5085 1588 0100
Cont Revolut internațional : LT64 3250 0704 4590 7865

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. :
    :-)
    17 noiembrie 2021, 11:38
    0

    Exista ASIGURAREA de SANATATE.Nu?

    1. D
      DORINA
      18 noiembrie 2021, 03:01 răspuns pentru @:-)
      0

      Da asa este ,dar nu stiu daca toate platesc in intregime.La el este vorba de sume mari de bani.

    2. I
      Iulia
      18 noiembrie 2021, 07:03 răspuns pentru @:-)
      0

      Există, dar nu acoperă sumele necesare. Pentru proteză achită 9000 de lei, iar lui ii trebuie doua proteze de mii de euro. Nici nu se compara ce ofera asigurarea de sănătate cu nevoile lui. Sa nu fim asa de bolnavi sa ajungem la mila asigurării de sănătate, ca liniștiți ne putem aseza pe pat si sa asteptam sa murim.

  2. I
    Ioan
    18 noiembrie 2021, 19:19
    0

    Bună seara. Am fost în ambele situatii: aceea de a dona și aceea de a primi pentru ca tratez în Italia un copil diagnosticat cu cancer. E ușor sa ne dam cu parerea, sau de a judeca. Dacă vrem sa ajutam o facem, dacă nu, nu ne obliga nimeni. Dar nu as dori nimănui din lumea aceasta sa fie în situația de a cere milă, de a te umili la cei bogați pentru viata ta sau a unui apropiat! Când mergi sa ceri, te faci/sau te face cârpă de șters pe jos pentru câțiva bănuți. Dar de bănuții ăia atârnă viata cuiva. Dați și taceți sau nu dați dar tăceți.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.