APIA le eliberează fermierilor adeverințe pentru credite SAPS

Redacția Ziarul de Bacău

Centrul Județean Bacău al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eiberează adeverințe pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafață (Campania 2013) care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților curente de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenție.

econ.adeverinte

„La solicitarea scrisă a fermierului – ne-a informat directorul executiv al instituției, Gabriel Mazilu -, Centrul județean sau local al APIA unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2013 va elibera o adeverință prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată și că au fost finalizate controalele și verificările administrative asupra acesteia, până la data emiterii adeverinței. Pot beneficia de adeverință fermierii selectați la controlul pe teren (clasic sau teledetecție) numai după finalizarea acestor controale. De asemenea, în adeverință se va menționa suprafața determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS și faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.”

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma cuvenită din SAPS, denominată în lei, pentru creditele acordate de bancă până la 29 septembrie 2013 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană la data solicitării creditului, iar pentru creditele acordate de canca creditoare începând cu 30 seprtembrie 2013 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din 30.09.2013.
Dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M plus 4%, iar comisioanele aferente creditului trebuie să fie în limita de 1%. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.