~3 min lectură 1 comentariu

Aproape 172.000 de lei pentru servicii de proiectare, la Bacau, de la UE

Redacția Ziarul de Bacău

Firma bacauana de proiectare in constructii Asimetric a pus, marti, 27 octombrie, punct final in elaborarea si aplicarea unui proiect de finantare europeana pentru „Dezvoltarea unor servicii complete de proiectare si arhitectura prin integrarea de noi echipamente si tehnologii”. Cu o valoare de aproape 250.000 de lei, proiectul a beneiciat de 69% din valoarea sa de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana, prin Programul Operational Regional (POR) 2007 – 2013, Axa prioritara 4 „Sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri regional si local”, Domeniul de interventie 4.3 – „Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor”.

Proiectantii Claudia Elia si Paul Adam, administratorii firmei Asimetric, au luat in piept provocarea pentru dezvoltarea societatii pe care o conduc, cu fondurile nerambursabile oferite prin POR. „Nu a fost nici foarte usor, nici foarte greu – le-a spus, marti, la prezentarea si conferinta de presa de la finalul aplicarii proiectului, partenerilor, colegilor, reprezentantilor unor firme din domeniul ahrhitecturii si proiectarii in constructii, ai Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-ESt si ziaristilor, Claudia Elia Adam. A fost, efectiv, o provocare, pentru care am muncit, am facut destule sacrificii, am trait intens fiecare etapa a aplicarii proiectului, dar am reusit. Cred ca a meritat efortul, pentru viitorul pe care il deschidem firmei noastre, prin dotarea tehnica si tehnologica pe care am reusit sa o facem”.

Obiectivul proiectului aplicat de familia Adam la „Asimetric” a fost, deci, extinderea gamei de servicii oferite clientilor, obtinerea unor randamente superioare in zona de proiectare, formarea unei echipe motivata de provocarea profesionala si implementarea unei strategii de comunicare. Paul Adam ne-a aratat, cu nedisimulata mindrie si satisfactie, cum arata acum atelierul de proiectare in care lucreaza cinci oameni. „Am reusit sa schimbam radical fata acestui atelier – ne-a spus administratorul firmei. Dar, mai ales am reusit sa aducem aici aparatura specializata, softuri dedicate activitatii de proiectare de la partenerul nostru, compania Nemetschek Romania, si chiar am reusit sa infiintam doua noi locuri de munca. Am achizitionat echipamente IT, softuri informatice de specialitate si echipamente topografice. Astfel, am lansat serviciul de cadastru si topografie”.

Drumul de la idee la finalizarea unui proiect de finantare nu este usor. O stiu, evident, cei care l-au parcurs, dar il banuiesc si cei care se gindesc la astfel de proiecte. Au dovedit-o si discutiile cu cei prezenti, marti, la finalizarea proiectului de la Asimetric. „Un pas important – a opinat Claudia Elia Adam – a fost, indiscutabil, alegerea consultantului de care am avut nevoie. Au fost, in fapt, doi, primul mai putin inspirat si dupa care nici n-am mai putut recupera cheltuielile deja facute. Apoi am colaborat, cu succes, cu Asociatia pentru Dezvoltare Economica Locala Bacau”.

Mihai Girba, directorul general al Asociatiei, spune ca are, in portofoliu, mai multe proiecte finalizate, in diferite domenii de activitate, care au si devenit eligibile pentru oportunitatile de finantare nerambursabila oferite de UE. „Informatia este esentiala pentru succesul unui proiect – a spus Mihai Girba. Cred ca este primul pas pe care trebuie sa-l faca un investitor. Apoi sint alti pasi de facut, in care noi, consultantii, avem un rol esential”. El i-a sfatuit pe cei care isi doresc o astfel de finantare sa-si clarifice, intii, obiectivul pe care il urmaresc, pentru a nu cheltui inutil pina in faza in care cei in drept se vor pronunta asupra eligibilitatii proiectului lor.

„Luati exemplul nostru! Ceea ce ne dorim acum – a conchis Paul Adam – este sa avem piata pentru serviciile noastre, sa putem returna datoriile pe care le-am facut in banci, sa dezvoltam afacerea, sa-i asiguram un viitor”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Mihai
    16 mai 2018, 13:24
    0

    „obtinerea unor randamente superioare in zona de proiectare”

    Aceste randamente „superioare” nu s-au rasfrans asupra experientei mele cu firma bacauana de proiectare in constructii Asimetric.
    Randmanetul superior a fost mai degraba in jurul lipsei de talent, a greselilor de proiectare (mai mici sau mai mari dar ramase marturie cu tot cu semnaturi) si a dovedirii unui caracter indoielnic.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.