Recensămîntul construcțiilor situate în zonele inundabile din județ a dus la o concluzie de-a dreptul alarmantă: sînt 3515 de case, 2866 de gospodării anexe și 78 de obiective social economice expuse riscului de inundații și alunecărilor de teren. în nefericitul top al comunelor cu cele mai multe construcții expuse pericolului de inundații sînt Agăș, cu 484 de locuințe și 509 de anexe gospodărești, cele mai multe în satul Goioasa, Ghimeș-Făget, cu 286 de locuințe și 308 anexe, majoritatea în satul Bolovăniș, și Gura Văii, cu 215 de case și 28 de anexe. Conform reglementărilor în vigoare, deținătorii construcțiilor amplasate în zonele de risc vor primi o adresă prin care li se solicită demolarea construcțiilor. în cazul în care proprietarul refuză demolarea, acesta va trebui să dea semnătură că nu solicită despăgubiri în caz de inundații. Această inventariere a fost impusă de o circulară emisă la sfîrșitul lunii martie, care stabilește unele măsuri în vederea reducerii riscurilor de pierderi umane și bunuri materiale în cazul unor fenomene meteorologice periculoase. Cele 81 de comune băcăuane au fost împărțite între patru subcomisii responsabile cu inventarierea, compuse din membri de la Consiliul Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Prefectură, Inspectoratul de Stat în Construcții și Serviciul de Gospodărire a Apelor. (Bianca TOMESCU)tariere a fost impusă de o circulară emisă la sfîrșitul lunii martie, care stabilește unele măsuri în vede
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.