Familiile de băcăuani care s-au străduit ani de zile să își pună bani la saltea pentru o săptămînă – două de concediu la mare vor putea avea, în curînd, chiar sprijinul patronilor pentru plecarea în vacanțe. Martin Farțade, liderul Confederației Sindicale Cartel Alfa -Filiala Bacău, precizează că, în aceste zile, liderii marilor confederații sindicale negociază cu patronatele și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului crearea „cecurilor de vacanță”. Acestea vor permite membrilor de sindicat să cotizeze în timpul anului cu diverse sume la un fond special pentru ca apoi cu banii strînși să cumpere diverse servicii pe perioada concediului, urmînd să fie emise bonuri asemănătoare celor de masă, dar cu putere și valoare mult mai mare. „Ideea aparține Confederației Sindicale Cartel Alfa. Cecurile de vacanță vor fi emise de societăți private alese prin licitație, așa cum se face la bonurile de masă, sau de o societate comercială nou-constituită și administrată de patronate și sindicate. Acest CEC de vacanță înseamnă, practic, că timp de 11 luni salariatul poate depune lunar la societatea unde lucrează o anumită sumă de bani, nu mai mult însă de un sfert din salariul minim pe economie, iar angajatorul, ca să stimuleze angajatul să plece în concediu, depune și el o sumă de patru ori mai mare decît cea a salariatului, dar nu mai mult de jumătate din salariul minim pe economie. Se intenționează ca angajatorii să poată deduce parțial sau total depunerile în contul vacanței salariaților”, mai explică Martin Farțade. Liderul Confederației Sindicale Cartel Alfa -Filiala Bacău a spus că, deocamdată, proiectul „cecurilor de vacanță” se află doar în stadiu de negociere. „Cred, totuși, că pînă pe 15 septembrie, cînd vom avea întîlnirea pe filială, vom putea avea mai multe amănunte cu privire la acest proiect, pe care să le transmitem membrilor noștri”, a încheiat Marin Farțade. (Elena SOLOMON)
AR FI ȘI ACEASTA O VARIANTĂ Salariații vor putea pleca în concediu pe banii patronilor
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.