Aranjamentele se razbuna

Ieri, l-am ascultat pe un mare patron din domeniul constructiilor plingindu-se ca nu mai exista mina de lucru calificata pentru santierele patriei. Cerea domnia sa, in numele breslei, interventia de urgenta a Guvernului pentru a asigura cursuri gratuite de calificare, mai ales in Muntenia, Oltenia si Moldova. In aceste zone ar exista o mare masa de oameni fara vreo calificare, greu de folosit in proiectele sofisticate. Este o realitate greu de contestat. Insa ar fi cazul sa vedem cauzele care au dus la aceasta situatie…

Timp de 20 de ani, in constructii s-au dat cele mai mari tunuri. S-a lucrat fara vreo strategie, fara un control adevarat al calitatii. Efectele se vor vedea la primul cutremur mai serios sau la vreo furtuna cum n-a mai fost prin partile noastre… Orice baiat destept, prin anii ’90, indiferent de scoala absolvita (unii se laudau doar cu „scoala vietii”…), infiinta cite o „antrepriza de constructii”. Cirpaceau cite o cladire veche prin oras, se imprieteneau cu cite un primar si primeau contracte pentru renovarea scolilor, mai aplicau cite un pospai de var pe vreo fatada de bloc si uite-asa se adunau milioanele in cont. Resursa umana nu prea conta. Adunau sezonieri de pe strada, ii plateau „la negru” si nu s-au preocupat de stabilitatea fortei de munca. Despre absolventii scolilor profesionale si liceelor de profil nici nu voiau sa auda! Pe acestia ar fi trebuit sa-i angajeze cu acte, sa le plateasca salariile conform legilor in vigoare si sa aiba grija de cursurile de perfectionare. Cu asemenea activitati si strategii complicate n-ar mai fi fost vreme pentru toate tunurile imobiliare…

S-a ajuns in situatia in care meseriasii adevarati nu au mai suportat umilintele si au plecat care-incotro. Au mers in Israel, Grecia, Italia, Germania, Marea Britanie si Spania (unde multi dintre ei tot „la negru” au lucrat, dar pe sume de sase-sapte ori mai mari). Acasa au ramas necalificatii, sezonierii, cei care n-au avut vreun chef sa iasa la pensie de pe santiere. Cu asemenea lucratori s-au construit cei citiva kilometri de autostrada (unde, acum, trebuie sa se treaca la reparatii…), halele pentru supermarketuri si turnurile de prin parcurile bucurestene. Uitati-va cum arata acum blocul Bancorex, cladire care prin 1992 era un fel de mindrie a Bacaului, construita cu meseriasi calificati, care nu emigrasera inca… Cu „profesionisti” de astazi, adunati de prin parcuri, s-au construit blocurile ANL, cele in care tinerii fericiti care s-au mutat au avut parte de surprize neplacute: tavane care s-au prabusit, usi care s-au blocat, pereti crapati si altele. Practic, primul lucru pe care l-au facut inainte de a-si cumpara mobila a fost sa realizeze o renovare generala! Calitatea unei lucrari este asigurata nu doar de materialele folosite, ci – in primul rind! – de calificarea muncitorilor implicati in realizarea ei.

Profiturile imense obtinute de constructori in ultimii 15 ani par incredibile pentru antreprenorii din Occident. Noi, insa, stim ca s-a lucrat pe salarii de mizerie, cu muncitori fara pretentii, cu tehnologii improvizate, toate menite sa reduca cheltuielile investitorilor. Acum, aranjamentele acestea se razbuna. Constructorii se vad ajunsi intr-o criza majora, provocata, mai ales, de lipsa resurselor umane calificate. Este cel putin ciudat faptul ca antreprenorii cistiga la fel de mult precum cei din Vest, insa muncitorii constructori din Romania sint platiti cu mai putin de un sfert din ceea ce incaseaza un zidar din Germania. Undeva, ecuatia nu este corecta… Gestul patronilor de santiere de a soma Guvernul sa intervina este necinstit. Este de datoria lor sa stimuleze, din profitul propriu, procesul de pregatire profesionala (asa cum prevede si legislatia…) si sa participe la intarirea unei piete a muncii in domeniu. N-am auzit ca ar exista trusturi de constructii care sa finanteze si sa gestioneze scoli de meserii sau licee de profil. Atunci de unde sa vina oamenii calificati de care este atita nevoie? Poate din Tailanda, India sau Birmania… Insa si acestia vor salarii legale si conditii de munca decente.